De Ziua Refugiaților, să aducem un omagiu acelora care au demonstrat curaj și putere
De Ziua Refugiaților, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Filippo Grandi a declarat că este momentul să omagiem atât pe aceia care au fugit din calea războiului, cât și pe cei care i-au primit cu brațele deschise.
20 iunie este un prilej de a-i omagia pe cei 65 milioane de oameni care au fost obligați să fugă din calea războiului, a persecuției și a violenței. Dar în același timp, este o ocazie de a le mulțumi acelora care au primit refugiații în comunitățile lor, în școlile și locurile lor de muncă.
În ziua de azi, trăim într-o lume plină de incertitudini; instabilitatea economică și politică pe care o resimțim ne poate determina să închidem ochii și ușile. Dar teama și alienarea nu ne vor aduce într-un loc mai bun, ci dimpotrivă, vor ridica bariere conducând la disperare.
A sosit momentul de a schimba această traiectorie către una mai bună.
În nenumărate comunități din lume, inclusiv în cele mai sărace țări, care găzduiesc marea majoritate a refugiaților, oameni din toate categoriile sociale și-au unit forțele pentru a ajuta refugiații și pe aceia strămutați intern.
Prin munca realizată de UNHCR – adesea pe linia frontului – suntem martori la curajul, tenacitatea și inteligența remarcabilă a refugiaților.
După ce și-au pierdut căminul, locul de muncă, și uneori familia, ei nu renunță, ci găsesc o cale de a o lua de la capăt. Căutând să găsească un loc căruia să-i aparțină și să contribuie în comunitatea în care se stabilesc, ei încearcă să construiască o rețea de cunoștințe și să își creeze noi oportunități. În mediul potrivit, refugiații aduc soluții, nu probleme.
A-i include în comunitățile noastre presupune să avem o minte și o inimă deschisă. Presupune o strategie la nivelul întregii societăți – un efort din partea comunităților de studenți, de oameni de afaceri, atleți, activiști, lideri religioși, politicieni și artiști. Primirea refugiaților nu poate avea loc în detrimentul altora, dar ar trebui să facă parte dintr-o strategie cuprinzătoare de ajutorare a tuturor celor care au nevoie.
Astfel, Ziua Refugiaților este un prilej cu care reflectăm asupra milioanelor de oameni care nu se pot întoarce la casele lor din cauza războiului sau a persecuției. În același timp, este și un prilej de a ne întreba ce poate face fiecare dintre noi pentru a învinge indiferența sau teama și pentru a accepta ideea de incluziune, de a primi refugiații în comunitățile noastre și de a lupta împotriva retoricii ce susține excluderea și marginalizarea refugiaților și a altor oameni strămutați.
Dacă doriți să fiți #AlăturiDeRefugiați, vă invităm să semnați petiția.
Page 2 of 7
-
Începe numărătoarea inversă: Echipa Paralimpică a Refugiaților se pregătește să strălucească la Paris
27 aug. 2024Cu trei zile înainte de începerea Jocurilor Paralimpice de la Paris 2024, Comitetul Paralimpic Internațional a anunțat că sprinterul T11 la Para atletism, Guillaume Junior Atangana, va purta steagul Echipei Paralimpice a Refugiaților în cadrul ceremoniei de deschidere ce va avea loc miercuri, 28 august. Reprezentând peste 120 de milioane […]
-
Echipa Olimpică a Refugiaților face istorie
12 aug. 2024De la obținerea primei medalii a echipei, până la ultimele apariții și câteva recorduri personale, sportivii refugiați au dat dovadă de determinare și au demonstrat puterea sportului de a transforma vieți. Au fost două săptămâni de celebrare a sportului la Paris, care au început cu zâmbete în ploaia de pe […]
-
UNHCR sărbătorește o ediție istorică a Jocurile Olimpice cu cea mai mare echipă de refugiați și obținerea primei medalii olimpice
10 aug. 2024GENEVA/PARIS – Odată cu finalizarea Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a adus un omagiu Echipei Olimpice a Refugiaților pentru realizările istorice din ultimele două săptămâni. Jocurile Olimpice din acest an au marcat o reușită semnificativă pentru refugiații din întreaga lume, cu cea mai mare […]
-
Copiii refugiaţi din Ucraina şi familiile lor beneficiază acum de un nou spaţiu dedicat la Punctul de trecere a frontierei de la Siret
8 aug. 2024Siret, 7 august 2024. Un spaţiu dedicat copiilor şi familiilor care trec graniţa în România pentru a refugia din calea războiului din Ucraina a fost inaugurat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) de la Siret din judeţul Suceava printr-o colaborare a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu […]
-
În Ucraina, Filippo Grandi, Înaltul Reprezentant al UNHCR, îndeamnă la solidaritate în fața provocărilor generate de iarna grea
22 iul. 2024Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a îndemnat comunitatea internațională să continue intensificarea sprijinului oferit Ucrainei înaintea celei de-a treia ierni de la începutul invaziei ruse pe scară largă. Grandi s-a deplasat săptămâna aceasta în Ucraina, pentru a cincea oară din februarie 2022, pentru a-și exprima solidaritatea fermă […]
-
UNHCR lansează o platformă digitală cu informații actualizate cu privire la asistența și serviciile oferite persoanelor strămutate de războiul din Ucraina
19 iul. 2024Pe noua platformă „Ukraine is home” (Ucraina este acasă), ucrainenii care au fugit din calea invaziei la scară largă a Rusiei și au devenit strămutați în interiorul țării sau refugiați în străinătate, pot găsi informații practice și actualizate cu privire la drepturile, facilitățile și serviciile la care au acces, pentru […]
-
Comunicat de presă comun Universitatea de Vest din Timișioara și UNHCR asupra extinderii parteneriatului dintre cele două instituții
17 iul. 2024Astăzi, la sediul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a avut loc semnarea acordului de parteneriat extins între UVT și UNHCR, Agenția ONU pentru refugiati. La eveniment a participat conducerea UVT, reprezentată prin dl. lector.univ.dr. Alexandru Popa, prorector UVT responsabil cu legislația, conformitate, patrimoniul UVT, relația cu Senatul UVT și […]
-
O oportunitate în sport: imagini pline de speranță pentru cei strămutați forțat
15 iul. 2024O nouă expoziție foto din Paris, disponibilă pe toată durata Jocurilor Olimpice și Paralimpice, surprinde puterea pe care o are sportul în rândul refugiaților și al persoanelor strămutate. Atunci când oamenii sunt forțați să fugă din calea violenței, conflictelor sau persecuțiilor, aceștia se confruntă cu o perioadă de exil și […]
-
The establishment of Frame Agreement for the provision of Media Monitoring services for UNHCR Romania
9 iul. 2024Opening date: 08/07/2024 Closing date: 28/07/2024 at 23:59 Local Bucharest time United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR) Romania Operation is seeking proposals for the establishment of Frame Agreement for the provision of Media Monitory services for UNHCR Romania, RFQ package is available on the below UNGM link: REQUEST FOR […]
-
UNHCR salută prelungirea protecției temporare pentru refugiații din Ucraina
26 iun. 2024BRUXELLES – UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, salută demonstrația continuă de solidaritate și responsabilitate a UE față de refugiații din Ucraina, în urma deciziei Consiliului de a prelungi protecția temporară acordată acestora pentru încă un an. „Anunțul făcut astăzi este foarte binevenit, deoarece asigură o mai mare certitudine pentru refugiații […]