De Ziua Refugiaților, să aducem un omagiu acelora care au demonstrat curaj și putere
De Ziua Refugiaților, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Filippo Grandi a declarat că este momentul să omagiem atât pe aceia care au fugit din calea războiului, cât și pe cei care i-au primit cu brațele deschise.
20 iunie este un prilej de a-i omagia pe cei 65 milioane de oameni care au fost obligați să fugă din calea războiului, a persecuției și a violenței. Dar în același timp, este o ocazie de a le mulțumi acelora care au primit refugiații în comunitățile lor, în școlile și locurile lor de muncă.
În ziua de azi, trăim într-o lume plină de incertitudini; instabilitatea economică și politică pe care o resimțim ne poate determina să închidem ochii și ușile. Dar teama și alienarea nu ne vor aduce într-un loc mai bun, ci dimpotrivă, vor ridica bariere conducând la disperare.
A sosit momentul de a schimba această traiectorie către una mai bună.
În nenumărate comunități din lume, inclusiv în cele mai sărace țări, care găzduiesc marea majoritate a refugiaților, oameni din toate categoriile sociale și-au unit forțele pentru a ajuta refugiații și pe aceia strămutați intern.
Prin munca realizată de UNHCR – adesea pe linia frontului – suntem martori la curajul, tenacitatea și inteligența remarcabilă a refugiaților.
După ce și-au pierdut căminul, locul de muncă, și uneori familia, ei nu renunță, ci găsesc o cale de a o lua de la capăt. Căutând să găsească un loc căruia să-i aparțină și să contribuie în comunitatea în care se stabilesc, ei încearcă să construiască o rețea de cunoștințe și să își creeze noi oportunități. În mediul potrivit, refugiații aduc soluții, nu probleme.
A-i include în comunitățile noastre presupune să avem o minte și o inimă deschisă. Presupune o strategie la nivelul întregii societăți – un efort din partea comunităților de studenți, de oameni de afaceri, atleți, activiști, lideri religioși, politicieni și artiști. Primirea refugiaților nu poate avea loc în detrimentul altora, dar ar trebui să facă parte dintr-o strategie cuprinzătoare de ajutorare a tuturor celor care au nevoie.
Astfel, Ziua Refugiaților este un prilej cu care reflectăm asupra milioanelor de oameni care nu se pot întoarce la casele lor din cauza războiului sau a persecuției. În același timp, este și un prilej de a ne întreba ce poate face fiecare dintre noi pentru a învinge indiferența sau teama și pentru a accepta ideea de incluziune, de a primi refugiații în comunitățile noastre și de a lupta împotriva retoricii ce susține excluderea și marginalizarea refugiaților și a altor oameni strămutați.
Dacă doriți să fiți #AlăturiDeRefugiați, vă invităm să semnați petiția.
Page 9 of 11
-
UNHCR și UNICEF înființează zeci de centre de sprijin în țările care găzduiesc refugiați din Ucraina
21 sept. 2022UNHCR și UNICEF înființează zeci de centre de sprijin în țările care găzduiesc refugiați din Ucraina Geneva, 21 septembrie 2022 – De la escaladarea războiului din Ucraina, aproximativ 234.000 de refugiați din Ucraina au putut utiliza serviciile de protecție și sprijin oferite de 36 de hub-uri Blue Dot (Punct Albastru) […]
-
Fotbaliști renumiți lansează un apel global cu privire la răspunsul Națiunilor Unite pentru Ucraina
29 mart. 2022În timp ce numărul refugiaților care fug din Ucraina se apropie de patru milioane, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați și Programul Alimentar Mondial (WFP) lansează apelul de urgență „Fotbal pentru Ucraina”.
-
La o lună de la începerea războiului, aproape un sfert din populația Ucrainei este strămutată
28 mart. 2022Acesta este un rezumat al declarațiilor făcute de Karolina Lindholm Billing, reprezentanta UNHCR în Ucraina – căreia i se poate atribui textul citat – a vorbit de la Lviv la briefing-ul de presă de astăzi de la Palais des Nations din Geneva.
-
Refugiații care au fugit din Ucraina în Republica Moldova reușesc să ajungă mai departe în România
16 mart. 2022În timp ce se organizează transferuri pentru a ușura presiunea pe care o exercită asupra Moldovei sutele de mii de persoane care fug de conflict, personalul UNHCR este la dispoziția refugiaților care se confruntă cu un viitor incert.
-
UNHCR și Guvernul Polonez se unesc pentru a distribui ajutoare în numerar refugiaților care fug din Ucraina
15 mart. 2022VARȘOVIA – Guvernul Poloniei și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, au anunțat astăzi că au început să distribuie ajutoare de urgență în numerar refugiaților care vin din Ucraina în Polonia. UNHCR, Caritas Polonia și alți parteneri, au lucrat împreună pentru a pune asistența financiară în mâinile refugiaților, primele familii […]
-
Agenția ONU pentru refugiați avertizează asupra creșterii violenței și a încălcărilor drepturilor omului la frontierele europene
21 feb. 2022Această declarație este atribuită Înaltului Comisar al ONU pentru refugiați Filippo Grandi
-
1% din omenire afectată de strămutarea forțată
18 iun. 2020Raport UNHCR Tendințe Globale 2019
-
UNHCR și Twitter lansează un emoji creat de artistul ivorian O´Plérou pentru Ziua Mondială a Refugiatului 2020
17 iun. 2020Designerul grafic O’Plérou a făcut titluri mondiale cu 365 de emoji care schimbă modul în care oamenii văd Africa. Acum și-a concentrat puterea creativă spre refugiați.
-
Statele încheie o înțelegere istorică pentru refugiați
21 dec. 2018New York, 17 Decembrie 2018 Statele încheie o înțelegere istorică pentru refugiați și se angajează să răspundă mai eficient, mai echitabil Adunarea Generală a ONU a aprobat un cadru global inovator pentru a ajuta mai bine persoanele afectate de strămutarea globală și comunitățile gazdă. Într-o decizie istorică, statele […]
-
UNHCR solicită Președinției Române a UE să mobilizeze țările UE în jurul unui răspuns mai ferm și mai echitabil pentru refugiați
21 dec. 2018București / 21 decembrie 2018 UNHCR, Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați, a prezentat astăzi recomandările pentru Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene (UE). „UNHCR invită România să folosească perioada de asumare a Președinției pentru a mobiliza UE în vederea unei gestionări mai ferme și mai echitabile a situației persoanelor […]