De Ziua Refugiaților, să aducem un omagiu acelora care au demonstrat curaj și putere
De Ziua Refugiaților, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Filippo Grandi a declarat că este momentul să omagiem atât pe aceia care au fugit din calea războiului, cât și pe cei care i-au primit cu brațele deschise.
20 iunie este un prilej de a-i omagia pe cei 65 milioane de oameni care au fost obligați să fugă din calea războiului, a persecuției și a violenței. Dar în același timp, este o ocazie de a le mulțumi acelora care au primit refugiații în comunitățile lor, în școlile și locurile lor de muncă.
În ziua de azi, trăim într-o lume plină de incertitudini; instabilitatea economică și politică pe care o resimțim ne poate determina să închidem ochii și ușile. Dar teama și alienarea nu ne vor aduce într-un loc mai bun, ci dimpotrivă, vor ridica bariere conducând la disperare.
A sosit momentul de a schimba această traiectorie către una mai bună.
În nenumărate comunități din lume, inclusiv în cele mai sărace țări, care găzduiesc marea majoritate a refugiaților, oameni din toate categoriile sociale și-au unit forțele pentru a ajuta refugiații și pe aceia strămutați intern.
Prin munca realizată de UNHCR – adesea pe linia frontului – suntem martori la curajul, tenacitatea și inteligența remarcabilă a refugiaților.
După ce și-au pierdut căminul, locul de muncă, și uneori familia, ei nu renunță, ci găsesc o cale de a o lua de la capăt. Căutând să găsească un loc căruia să-i aparțină și să contribuie în comunitatea în care se stabilesc, ei încearcă să construiască o rețea de cunoștințe și să își creeze noi oportunități. În mediul potrivit, refugiații aduc soluții, nu probleme.
A-i include în comunitățile noastre presupune să avem o minte și o inimă deschisă. Presupune o strategie la nivelul întregii societăți – un efort din partea comunităților de studenți, de oameni de afaceri, atleți, activiști, lideri religioși, politicieni și artiști. Primirea refugiaților nu poate avea loc în detrimentul altora, dar ar trebui să facă parte dintr-o strategie cuprinzătoare de ajutorare a tuturor celor care au nevoie.
Astfel, Ziua Refugiaților este un prilej cu care reflectăm asupra milioanelor de oameni care nu se pot întoarce la casele lor din cauza războiului sau a persecuției. În același timp, este și un prilej de a ne întreba ce poate face fiecare dintre noi pentru a învinge indiferența sau teama și pentru a accepta ideea de incluziune, de a primi refugiații în comunitățile noastre și de a lupta împotriva retoricii ce susține excluderea și marginalizarea refugiaților și a altor oameni strămutați.
Dacă doriți să fiți #AlăturiDeRefugiați, vă invităm să semnați petiția.
Page 8 of 11
-
Grandi, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, s-a declarat îngrozit de distrugerile produse în Ucraina după o vizită de șase zile în regiune
27 ian. 2023Șeful Agenției ONU pentru Refugiați avertizează că nevoile umanitare din țară rămân acute și că finanțarea trebuie menținută și extinsă.
-
UNHCR prezintă o foaie de parcurs pentru o Uniune Europeană menită să protejeze mai bine refugiații
12 ian. 2023BRUXELLES – UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, îndeamnă Suedia și Spania să folosească președințiile lor la Consiliul Uniunii Europene din primul, respectiv al doilea semestru al anului 2023 pentru a stabili un curs pentru o UE care protejează cu adevărat persoanele strămutate forțat. Într-un document publicat astăzi, UNHCR a prezentat […]
-
Raportul anual al UNHCR România
11 ian. 2023ROMÂNIA, 2022 Context operațional Conflictul armat internațional din Ucraina, care a izbucnit la 24 februarie 2022, a declanșat una dintre crizele umanitare și de strămutare cu cea mai rapidă creștere înregistrată vreodată și a determinat milioane de persoane să își părăsească locuințele și să caute adăpost atât în interiorul granițelor, […]
-
UNHCR avertizează că valul crescând de foamete, insecuritate și subfinanțare agravează riscurile de violență de gen
25 nov. 2022Înrăutățirea condițiilor socio-economice, conflictele noi și în curs de desfășurare și deficitul de finanțare umanitară sporesc riscul de violență de gen pentru femeile și fetele strămutate cu forța, avertizează astăzi UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. „Un amestec toxic de crize – conflicte, climă, costuri care cresc vertiginos și efectele în […]
-
Grandi, de la UNHCR, face apel la UE să pună siguranța și solidaritatea în centrul răspunsului în Mediterana
24 nov. 2022Declarație atribuită Înaltului Comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi GENEVA – Reuniunea din 25 noiembrie a miniștrilor de interne din Uniunea Europeană în cadrul unei sesiuni extraordinare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne este o șansă pentru UE de a pune siguranța și solidaritatea în centrul acțiunii sale […]
-
Agenția ONU pentru refugiați avertizează asupra greutăților extreme în această iarnă pentru familiile strămutate forțat
14 nov. 2022Acesta este un rezumat al declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al UNHCR, Olga Sarrado – căreia îi poate fi atribuit textul citat – în cadrul briefingului de presă din data de 11 noiembrie de la Palatul Națiunilor din Geneva. Milioane de oameni din Ucraina, Afganistan și din Orientul Mijlociu, […]
-
Vizita Ambasadorului Bunăvoinței Jesús Vázquez în România
9 nov. 2022Jesús Vázquez, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNHCR (GWA), cunoscut prezentator de televiziune din Spania, a vizitat România în perioada 1-5 noiembrie 2022. Alături de UNHCR România, pe parcursul misiunii sale, acesta s-a întâlnit cu familii de refugiați sosiți din Ucraina la București, Galați și la punctul de trecere a frontierei […]
-
Angela Merkel – laureata Premiului Nansen pentru Refugiați al UNHCR 2022 pentru protecția refugiaților în plină criză siriană
27 oct. 2022Comunicat de presă Geneva, 4 octombrie 2022 UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a anunțat astăzi că Dr. Angela Merkel, fostul Cancelar federal al Germaniei, va primi în 2022 Premiul UNHCR Nansen pentru refugiați. În fiecare an, premiul – numit după exploratorul, omul de știință, diplomatul și umanitarul norvegian Fridtjof Nansen […]
-
Agențiile ONU din România serbează 77 de ani de la semnarea Cartei de înființare și se angajează să își continue sprijinul pentru refugiații din Ucraina
27 oct. 2022BUCUREȘTI, 24 octombrie 2022 – Agențiile Organizației Națiunilor Unite sărbătoresc astăzi 77 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Națiunilor Unite. Anul acesta aniversarea este umbrită de războiul din Ucraina care a izbucnit exact cu 8 luni în urmă. Pe măsură ce sute de mii de refugiați au […]
-
Un spațiu sigur pentru refugiații din Ucraina aflați în România
30 sept. 2022În București, o organizație comunitară folosește arta pentru a-i ajuta pe tinerii refugiați din Ucraina. Trei tineri prieteni stau în jurul unei mese mici, de un portocaliu aprins, modelând fericiți lut. Zâmbesc în timp ce creează o menajerie de obiecte: o pisică, un ulcior, o motocicletă, un bol. Noile obiecte […]