Grandi de la UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați, îndeamnă lumea să-și amintească de persoanele strămutate și afectate de război din Ucraina
Pe măsură ce marcăm trei ani de război devastator în Ucraina, milioane de ucraineni obișnuiți – o treime din populația actuală – au nevoie disperată de ajutor umanitar. Situația lor dificilă ar trebui să fie pe primul loc în mintea tuturor, chiar dacă evenimentele politice sunt în centrul atenției.
La București, în data de 21 februarie, Platforma de Coordonare Inter-Organizațională din România coordonată de UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați, a marcat, alături de Cancelaria Prim-Ministrului și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), trei ani de răspuns a României la situația refugiaților din țară și a lansat Planul Regional de Răspuns pentru Refugiați (RRP) 2025-2026 în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Teatrul Odeon. La eveniment au participat peste o sută de persoane, inclusiv reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, autorităților guvernamentale, ai Corpului Diplomatic, dar și ai partenerilor RRP. Prin RRP, 42 de parteneri (31 de ONG-uri naționale, șase ONG-uri internaționale și cinci Agenții ONU) solicită 155 de milioane USD pentru a desfășura activități de sprijinire a refugiaților din Ucraina aflați în România în 2025 și 2026.
În Ucraina, aproximativ 10,6 milioane de persoane au fost forțate să își părăsească locuințele, căutând siguranță în interiorul țării sau în străinătate. Majoritatea au fugit în timpul primelor etape terifiante ale invaziei rusești, dar atacurile aeriene masive și neîncetate continuă să ucidă, să rănească și să strămute oameni în fiecare zi. Numai în ultimele șase luni, peste 200 000 de persoane au fost evacuate din zonele de pe linia frontului din est și nord.
Atacurile neîncetate asupra infrastructurii civile critice, inclusiv asupra centralelor electrice, au lăsat multe persoane fără căldură și electricitate. Peste 2 milioane de locuințe din întreaga țară – 10 % din fondul locativ – au fost avariate sau distruse.
Pentru ucraineni, atracția pentru casă este puternică. Cu toate acestea, deși 60% dintre refugiați speră să se întoarcă, insecuritatea, lipsa locuințelor și oportunitățile limitate de angajare îi împiedică pe majoritatea să facă acest lucru pentru moment. Atunci când condițiile se vor îmbunătăți și întoarcerile voluntare vor deveni mai fezabile, adăposturile de urgență și ajutorul umanitar vor juca un rol crucial în procesul de reconstrucție.
Încă din primele zile ale războiului, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a sprijinit răspunsul umanitar și eforturile de redresare din Ucraina și din țările care găzduiesc cu generozitate aproape 7 milioane de refugiați.
Noi și numeroșii noștri parteneri locali furnizăm asistență vitală. Kiturile de adăpost de urgență îi ajută pe oameni să scape de intemperii, în timp ce asistența financiară le permite să cumpere produse de primă necesitate. Primul ajutor psihosocial oferă sprijin imediat pentru sănătatea mintală, ajutând persoanele să facă față traumei acestui război devastator.
Împreună cu guvernul, UNHCR a ajutat oamenii să își reconstruiască casele distruse de război, să refacă documentele pierdute și să aibă acces la despăgubiri. Ne asigurăm că persoanele strămutate primesc informații exacte și actualizate despre serviciile și sprijinul disponibile, ajutându-le să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la viitorul lor.
Pe măsură ce atingem această etapă sumbră și sângeroasă, UNHCR va rămâne pe teren în Ucraina – contribuind la redresarea țării și gata să sprijine persoanele care doresc să se întoarcă, odată ce cerul va fi eliberat de rachete și drone.
Cu toate acestea, amploarea distrugerilor și numărul uriaș de persoane strămutate fac din redresare o sarcină descurajantă care nu se va realiza peste noapte. Ajutorul trebuie să se îndrepte către persoanele din casele distruse de război și către cele care și-au pierdut complet locuințele. După trei ani de ostilități și bombardamente, oamenii și-au pierdut locurile de muncă, școlile, comunitățile – și pe cei dragi. Ei vor avea nevoie de tot sprijinul nostru.
Uciderea civililor, atacurile neîncetate și distrugerea caselor și a infrastructurii civile trebuie să înceteze. Procesul de recuperare și reconstrucție trebuie să continue.
-
Pe fondul lipsei de fonduri, UNHCR lansează un apel urgent pentru a proteja femeile și fetele de violența în creștere
10 mart. 2025GENEVA- Cu ocazia Zilei internaționale a femeii din acest an, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, avertizează că, din cauza lipsei critice de fonduri, femeile și fetele strămutate sunt expuse unui risc fără precedent. Rapoartele privind violența sexuală legată de conflicte au crescut cu 50 % în ultimii ani. Cu toate […]
-
Traditional Ukrainian painting style brings comfort to refugees healing from war trauma
8 mart. 2025It was June 2023 when Oleksandra Barmina, a 41 year-old refugee from Dnipro, in Ukraine, first organized a Petrykivka painting workshop for refugee and Romanian children in Constanta, during World Refugee Day (WRD) celebrations. Blank canvases in the shape of angels were soon covered by the famous symmetrical, colorful motifs […]
-
Un stil de pictură tradițional ucrainean aduce alinare refugiaților care se vindecă de traumele războiului
8 mart. 2025Era iunie 2023 când Oleksandra Barmina, o refugiată de 41 de ani din Dnipro, Ucraina, a organizat pentru prima dată un atelier de pictură Petrykivka pentru copiii refugiați și români din Constanța, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului. Pânzele goale în formă de îngeri au fost curând acoperite de faimoasele […]