Dovezile de solidaritate ale românilor trebuie să fie celebrate. Modul în care o țară alege să îi trateze pe cei vulnerabili este întotdeauna un indicator al umanității sale. România a fost printre primele țări care și-a oferit sprijinul, atunci când alții au amânat să o facă. Acest lucru ar trebui să fie un motiv de mare mândrie pentru români atât pentru răspunsul rapid pe care țara l-a avut, cât și pentru sprijinul continuu oferit ucrainenilor care trăiesc în România.
Cu toate acestea, printre sprijinul oferit refugiaților, există, de asemenea, unele mituri și informații false împărtășite online și în societate, care nu conturează o imagine clară a refugiaților ucraineni din România. Distingeți adevărurile de ficțiune aici
Sprijinul inițial oferit refugiaților se regăsește în contribuția pe care aceștia o aduc comunității și societății românești. Aceștia lucrează acum în librării, cafenele și fabrici. Susțin economia. Învață limba română pentru a-și face noi prieteni. Îmbrățișează istoria și cultura României pentru a înțelege mai bine țara și oamenii săi. Regăsesc speranța zi de zi. În România.
Faceți cunoștință cu refugiații care și-au regăsit speranța în România
Refugiații care au fugit din calea războiului din Ucraina fac acum tot ce le stă în putință pentru România. Lucrează în țară, învață limba, își fac prieteni noi și își regăsesc speranța. Iată poveștile lor.
"Eu sunt o persoană vorbăreață. Îmi place să vorbesc tot timpul. Îmi place să zâmbesc, să fac glume, așa că nu a fost foarte dificil pentru mine să-mi fac prieteni noi."
Katerina a fugit din calea războiului din Ucraina și a ajuns în România în luna martie 2022. Locuiește împreună cu fiul ei în București și au fost sprijiniți de către UNHCR cu bani pentru a-și putea acoperi strictul necesar, atunci când au sosit pentru prima dată în țară. Acum, Katerina învață limba română, lucrează într-o librărie și își face tot timpul prieteni noi.
"Oamenii trebuie să muncească dacă sănătatea le permite... Nu m-am gândit niciodată că voi fi un "om de presă", cum s-ar spune."
Ivan are 63 de ani și lucrează ca operator de tipografie în București. El a sosit împreună cu soția sa în România în luna iulie 2022. În Ucraina a fost pilot de elicopter, dar acum învață noi tehnici de la colegii săi români.
"Studierea istoriei și cunoașterea culturii României este foarte utilă pentru a putea comunica și a înțelege oamenii mai bine."
Maryna lucrează ca ghid turistic, conducând grupuri de ucraineni în jurul obiectivelor turistice din București. Ea a fugit din Ucraina peste noapte și a ajuns în România împreună cu fiica ei, care era grav bolnavă. A primit asistență financiară din partea UNHCR, care a ajutat-o să aibă o oarecare stabilitate. Este hotărâtă să îi învețe și pe alții istoria și importanța culturii României.
"Mi-aș dori să spun mulțumesc mult - pentru mine asta înseamnă mulțumesc mult pentru ajutor și pentru sprijin."
Daniil are 11 ani și locuiește cu mama, sora și bunica sa în România. Îi place șahul și își face o mulțime de prieteni noi. Va merge la o școală românească din luna septembrie, așa că a învățat limba română, o limbă pe care o consideră frumoasă și pe care o găsește ușor de pronunțat.
"Mi-a plăcut limba română de cum am auzit-o. Este o limbă frumoasă."
Valeriya a fost nevoită să își închidă propria farmacie din Kherson, Ucraina.Acum, dimineața urmează cursuri de limba română, iar seara lucrează într-un depozit farmaceutic din București. În timpul liber îi place să călătorească și să învețe lucruri noi despre România.
"Cunoașterea limbii țării în care te afli este esențială pentru integrarea în societate. Bineînțeles, pot comunica în engleză, dar încerc să aparțin comunității românești.”
Danya, în vârstă de 17 ani, este elev si este originar din Bakhmut. La fel ca mulți alți refugiați, el urmează cursuri de limba română pentru a-și face prieteni noi dar și pentru a învăța mai multe despre cultura românească. A terminat școala anul acesta și intenționează să aplice la universitățile din România pentru a studia arhitectura. De asemenea, este pasionat de pian și fotografie.
Demontarea miturilor: adevăruri vs informații false despre refugiați
Mai jos sunt prezentate mituri frecvente în legătură cu refugiații din Ucraina. Aceste mituri nu oferă o imagine reală a ceea ce înseamnă să fii refugiat în România. Alături de aceste mituri sunt prezentate informații care transmit adevărata poveste. Haideți să separăm realitatea de ficțiune.
Mit #1: România găzduiește la acest moment prea mulți refugiați din Ucraina
În luna iunie 2023, în România se aflau 95.640 de refugiați din Ucraina. Ca să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru în termeni practici, aceasta este capacitatea unui stadion de fotbal. De la începutul conflictului, 3,7 milioane de refugiați au sosit sau au trecut prin România direct din Ucraina sau din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre ei au avut nevoie de asistență imediată și de transport.
Mit #2: Refugiații beneficiază de sprijin financiar și de suport într-o măsură mai mare decât cetățenii români
Refugiații, la fel ca majoritatea oamenilor, nu caută să primească asistență, ci preferă să fie independenți. Asistența este o nevoie temporară și nu un scop în sine pentru majoritatea oamenilor, atât pentru români, cât și pentru refugiați. Datele UNHCR indică faptul că 35% dintre refugiați nu au avut nevoie de acest sprijin și au ales să-și achite cazarea și hrana din resurse proprii. Prin urmare, putem afirma că de acest program au beneficiat refugiații care aveau nevoie de susținere și nu toți refugiații.
Mit #3: Refugiații folosesc resursele țării, care sunt oricum limitate
Datele UNHCR indică faptul că 40% dintre refugiații care se află în România la acest moment, lucrează, fie în țară, fie sunt angați în continuare la fostul loc de muncă din Ucraina sau din străinătate și lucrează acum în regim de telemuncă. Toți aceștia contribuie la economia românească. Întrucât 35% dintre refugiați nu au avut nevoie sau nu au beneficiat de principalul program de asistență oferit de statul român pentru cazarea și hrana refugiaților, aceste persoane, precum și alți refugiați, au contribuit și contribuie în continuare la economia românească prin intermediul veniturilor obținute din muncă, economii și/sau prin transferurile de bani din străinătate.
Mit #4: Refugiații nu își doresc să se integreze în comunitatea gazdă
Există indicatori clari ai voinței refugiaților din Ucraina de a se integra în România. Aproximativ 25.000 de copii sunt înscriși pentru anul școlar 2022-2023, fie ca audienți, fie ca elevi cu frecvență completă. În plus, aproximativ 8.000 de copii sunt înscriși în alte unități de învățământ, cum ar fi hub-urile educaționale. Un alt indicator important cu privire la integrarea în societate a refugiaților, este interesul pe care aceștia îl afișează față de muncă. Pe lângă cei 40% de refugiații care lucrează la acest moment, alți aproximativ 15.000 de refugiați sunt înregistrați la ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), în căutarea unui loc de muncă.
Mit #5: Refugiații sunt o povară pentru comunitatea gazdă
Refugiații aduc cu ei abilități, experiență și cunoștințe valoroase, pe care le pot folosi pentru a contribui în mod semnificativ la comunitatea gazdă, dacă li se oferă posibilitatea de a face acest lucru. Incluziunea este un proces complex și de lungă durată, care necesită eforturi din partea refugiaților și sprijin din partea autorităților și a comunității.
Mit #6: Persoanele care fug din calea războiului din Ucraina sunt migranți, nu refugiați
Ucrainenii care aleg să fugă din calea războiului primesc statutul de refugiați și sunt protejați de legile internaționale, regionale și naționale. Statele membre ale UE au convenit să acorde refugiaților din Ucraina ceea ce se numește ”protecție temporară”. Acesta este un statut cu aplicabilitatea în interiorul UE și care acordă azil persoanelor din Ucraina, valabil până în martie 2025.
Mit #7: Refugiații nu își doresc să muncească în țara gazdă și aleg să trăiască din sprijinul financiar oferit de stat
Mulți refugiați muncesc în țara gazdă și încearcă să redobândească controlul asupra vieții lor și să devină autosuficienți prin munca depusă și nu prin ajutoare. Unii s-ar putea confrunta cu o serie de dificultăți generate de barierele lingvistice, lipsa de educație sau de faptul că sunt discriminați atunci când încearcă să obțină un loc de muncă. Bariera lingvistică rămâne, cu toate acestea, una dintre principalele cauze ale șomajului, alături de lipsa de sprijin în ceea ce privește îngrijirea copiilor pe durata programului de muncă. Trebuie menționat că aproximativ 80% dintre refugiații din România sunt femei cu copii.
Mit #8: Refugiații nu au nimic de oferit comunității gazdă
Conform datelor UNHCR, 80% dintre refugiații adulți din Ucraina, aflați în România la acest moment, sunt absolvenți de studii superioare sau universitare, iar 49% dintre aceștia erau angajați sau lucrau pe cont propriu înainte de a părăsi Ucraina. Este de menționat că, în ciuda faptului că și-au finalizat studiile, un număr destul de mare dintre femei erau casnice în Ucraina, îngrijindu-se de familiile lor, iar acum se confruntă cu dificultăți mari în ceea ce privește revenirea pe piața muncii.
Mit #9: Refugiații care au bani, mașini scumpe și smartphone-uri, nu sunt refugiați adevărați
Refugiații aleg să fugă din calea războiului și a violențelor, nu a sărăciei, deși, trebuie menționat că unii dintre ei devin săraci în timpul călătoriei lor disperate și periculoase în căutarea unui loc sigur. Atunci când este posibil, refugiații iau cu ei resursele necesare supraviețuirii într-o țară nouă, inclusiv mașinile personale. Faptul că au nevoie sau nu de asistență materială nu este relevant atunci când vorbim despre nevoia de a fi protejați împotriva războiului sau a persecuției.
Ce face UNHCR pentru a ajuta refugiații din Ucraina?
În prezent, România găzduiește peste 135.000 de refugiați din Ucraina, majoritatea femei și copii. UNHCR sprijină refugiații din întreaga țară, oferind consiliere, consultanță juridică și sprijin psihosocial, precum și bani pentru familiile sosite recent. Acest sprijin este vital familiilor pentru a începe să își reconstruiască viața și să regăsească o oarecare normalitate.
