În Ucraina, Filippo Grandi, Înaltul Reprezentant al UNHCR, îndeamnă la solidaritate în fața provocărilor generate de iarna grea

Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a îndemnat comunitatea internațională să continue intensificarea sprijinului oferit Ucrainei înaintea celei de-a treia ierni de la începutul invaziei ruse pe scară largă.

Grandi s-a deplasat săptămâna aceasta în Ucraina, pentru a cincea oară din februarie 2022, pentru a-și exprima solidaritatea fermă cu poporul ucrainean, care îndură consecințele războiului, și pentru a face apel la nevoia de protecție a tuturor civililor afectați de conflictul armat internațional. El a vizitat spitalul pediatric Okhmatdyt și alte zone grav afectate de atacurile sângeroase din 8 iulie din Kiev. În Harkov, a ascultat poveștile dureroase ale persoanelor evacuate în timpul ofensive din mai.

După ce s-a întâlnit cu președintele Volodymyr Zelenskyy la Kiev și a vizitat o centrală electrică care a fost puternic bombardată, Grandi a predat zece generatoare autorităților locale din Harkov pentru a ajuta la menținerea în funcțiune a serviciilor esențiale. Atacurile au epuizat aproape 70 % din capacitatea de producție a energiei din Ucraina, întrerupând aprovizionarea cu apă și căldură. Acest lucru afectează deja milioane de persoane în fiecare zi și, dacă nu se va oferi un sprijin semnificativ, situația ar putea deveni greu de suportat atunci când temperaturile vor scădea și vremea se va înrăutăți.

„Este devastator să vezi că războiul – cu toate distrugerile sale fără sens – continuă neîncetat”, a declarat Grandi. „De fiecare dată când mă aflu în Ucraina, sunt impresionat de reziliența și determinarea oamenilor. Dar sprijinul nostru este esențial pentru a-i ajuta pe oameni să își mențină puterea și inclusiv pentru a ne asigura că sunt în siguranță și la căldură în iarna grea care urmează, precum și pentru a le menține vii speranțele pentru un viitor mai bun.”

UNHCR va contribui la sprijinirea populației din Ucraina pentru a se pregăti pentru iarnă și, în acest scop, Grandi a alocat resurse inițiale în valoare de 100 de milioane de dolari. UNHCR intenționează să sprijine 600.000 de persoane strămutate dintre cele mai vulnerabile persoane cu asistență financiară , însă, având în vedere creșterea nevoilor umanitare, este nevoie de mai mult sprijin. Planul global de răspuns al UNHCR pentru perioada iernii face parte dintr-un apel umanitar mai amplu al ONU pentru a oferi oamenilor sprijinul necesar înainte de sosirea frigului.

Notă către editori
În prezent, 14,6 milioane de persoane au nevoie de asistență umanitară și de servicii de protecție – în jur de 40 % din populație. Peste 3,5 milioane de oameni sunt în continuare strămutați în interiorul țării și nu se pot întoarce la casele lor, în timp ce alții se întorc la case distruse sau grav avariate. La această cifră se adaugă peste 6 milioane de refugiați din Ucraina aflați în continuare în Europa. Este puțin probabil ca aceste cifre să scadă în curând. UNHCR este prezent în Ucraina de 30 de ani. În toată Ucraina, Agenția a sprijinit 4,3 milioane de persoane în 2022 și 2,6 milioane de persoane în 2023. În 2024, UNHCR își propune să sprijine 2,7 milioane de persoane din Ucraina, oferind servicii de protecție, adăpost, asistență financiară și materială. Până la acest moment, UNHCR a furnizat deja aproximativ 950 000 de servicii necesare. De asemenea, UNHCR tocmai a lansat platforma digitală „Ukraine is Home” menită să ofere informații imparțiale și la zi, pentru a ajuta refugiații și persoanele strămutate din Ucraina să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la întoarcerea lor voluntară. Pentru a răspunde nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate și ale refugiaților din Ucraina, apelul UNHCR este de aproape 1 miliard de dolari pentru anul 2024. Până în prezent, această nevoie este acoperită în mai puțin de o treime din fonduri. Apelul ONU pentru un răspuns umanitar amplu în interiorul Ucrainei, în valoare de 3,1 miliarde de dolari, este, de asemenea, finanțat în proporție de aproximativ o treime.

Conținut media disponibil aici.