Cererea de azil este un drept fundamental al omului. Solicitanţii de azil sunt forţaţi să treacă ilegal frontiera, în scopul de a se bucura de acest drept şi de a scăpa de pericol sau de persecuţie.
Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor clarifică faptul că statele nu vor pedepsi refugiaţii şi solicitanţii de azil pentru intrarea ilegală pe teritoriu în cazul în care vin direct din ţara de persecuţie şi dacă se prezintă fără întârziere autorităţilor, dând dovadă de un motiv bun pentru intrarea lor neregulamentară. În conformitate cu o decizie luată de Guverne la Comitetul Executiv al UNHCR, refugiaţii şi solicitanţii de azil pot fi reţinuţi numai în cazuri speciale, precum atunci când autorităţile trebuie să le verifice identitatea, să determine elementele cererii, atunci când documentele de călătorie sau de identitate sunt distruse, dacă au folosit documente frauduloase în scopul de a induce în eroare autorităţile. Un alt posibil motiv pentru detenţie poate fi de a proteja ordinea publică sau securitatea naţională.
În conformitate cu aceste standarde internaţionale, detenţia solicitanţilor de azil nevinovaţi, de exemplu în scopuri birocratice, ar trebui să fie aplicată numai în ultimă instanţă şi pentru cea mai scurtă perioadă de timp.
Astăzi ţările din Europa Centrală aplică detenţia din ce în ce mai des. Prin urmare, UNHCR în Europa Centrală pledează emfatic pentru non-detenţia refugiaţilor şi solicitanţilor de azil nevinovaţi. În cazul unui tot mai mare număr al celor deţinuţi, Agenţia ONU pentru Refugiaţi monitorizează condiţiile de detenţie, accesul la asistenţă juridică gratuită, precum şi condiţiile de la centrele de detenţie.
Cum este menţionat şi în Ghidul UNHCR privind detenţia, o serie de garanţii trebuie să fie respectate în caz de detenţie. Solicitanţii de azil trebuie cazaţi în centre de detenţie separate şi în niciun caz în închisori, sau împreună cu infractori condamnaţi sau deţinuţi în arest preventiv. În detenţie, solicitanţii de azil trebuie să aibă acces la condiţii sanitare de bază, să primească tratament medical adecvat şi consiliere psihologică. Aceştia trebuie să aibă posibilitatea de a-şi practica religia, să primească o dietă adecvată şi să desfăşoare o formă de exerciţiu fizic atât în interior, cât şi în aer liber. Aceştia trebuie să poată să-şi continue educaţia sau să urmeze o formare profesională şi să aibă posibilitatea de a primi vizite regulate de la prieteni, rude, reprezentanţi religioşi, sociali şi juridici. Aceştia trebuie să aibă, de asemenea, acces la depunerea unei plângeri şi la informaţii despre procedurile respective în diferite limbi.
UNHCR pledează în special împotriva detenţiei copiilor, inclusiv a minorilor neînsoţiţi. Agenţia promovează alternative la detenţia copiilor, de îndată ce statul vrea să evite plecarea copilului în timpul procedurii de azil. Copiii însoţiţi de părinţi nu trebuie să fie deţinuţi decât în cazul în care este singurul mijloc de menţinere a unităţii familiei.
Copiii nu trebuie să fie deţinuţi împreună cu adulţii, şi au dreptul la educaţie şi la posibilitatea de recreere şi joacă pentru a atenua stresul şi trauma. Pentru minorii neînsoţiţi, trebuie numit un tutore legal sau un consilier.
Share on Facebook Share on Twitter