17-04-2009
TIMIŞOARA, România, 17 aprilie (UNHCR) – Un grup de 59 de refugiaţi palestinieni au ajuns la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) din România, urmând să-şi continue drumul spre o nouă viaţă în alte ţări, după ce au fost evacuaţi dintr-o tabără aflată în deşertul irakian.Refugiaţii au sosit în noaptea de 16 spre 17 aprilie la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, fiind apoi transportaţi la CTU. Guvernul român, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) au creat acest centru pentru a oferi un loc sigur refugiaţilor aflaţi în nevoie de protecţie internaţională.
Grupul, compus în majoritate din femei şi copii, va rămâne în centru până la procesarea aplicaţiilor lor de relocare în ţări terţe, proces care nu va dura mai mult de câteva luni.
Refugiaţii trăiau în condiţii extrem de grele în tabăra al-Walid, localizată în apropiere de graniţa Irakului cu Siria, după ce se refugiaseră acolo din cauza persecuţiilor şi abuzurilor suferite în ultimii ani la Bagdad.
În această tabără trăiesc în jur de 1 500 de refugiaţi care se confruntă în permanenţă cu pericolul creat de existenţa şerpilor, şobolanilor, furtunilor de nisip, inundaţiilor, incendiilor şi temperaturilor extreme. Din anul 2007 până în prezent, în tabăra al-Walid au murit 17 persoane din cauza diverselor afecţiuni medicale.
UNHCR a stat de vorbă cu refugiaţii care şi-au exprimat mulţumirea faţă de faptul că se află într-un loc unde beneficiază de mai multă libertate de mişcare şi unde pot primi îngrijiri medicale mult mai uşor decât la al-Walid. „Suntem atât de fericiţi că, pentru prima dată în 3 ani, copiii noştri au un loc de joacă normal,” a spus unul dintre palestinieni.
Erika Feller, Adjunct al Înaltului Comisar pentru Refugiaţi pe Probleme de Protecţie, a deschis oficial Centrul luna trecută, însă acesta funcţionează din luna noiembrie a anului trecut, atunci când a sosit primul grup de refugiaţi etritreeni. Feller a declarat că Centrul se transformă rapid într-un important instrument de protecţie pentru UNHCR şi reprezintă un exemplu pentru alte ţări.
CTU poate găzdui un număr maxim de 200 de refugiaţi. Palestinienii se vor alătura celorlalţi refugiţi sudanezi originari din regiunea Darfur. Ei au sosit dintr-o altă tabără a deşertului irakian, unde se refugiaseră din cauza abuzurilor, şantajelor şi atacurilor miliţiilor, persecuţii îndurate după căderea regimului Saddam Hussein din 2003.
„Centrul şi-a dovedit încă o dată valoarea,” a declarat la Timişoara Machiel Salomons, Reprezentantul UNHCR în România, „Pentru a patra oară, refugiaţii aflaţi în situaţii disperate au fost evacuaţi la Centru, în aşteptarea unei noi vieţi într-o ţară de relocare”.Salomons a declarat ca donatorii şi-au manifestat interesul faţă de CTU şi că, totodată, delegaţii importante din mai multe ţări au fost programate să viziteze Centrul în urmatoarele săptămâni.
De Florentina Chiu în Timişoara şi Claudia Liuţe în Bucureşti, România
Share on Facebook Share on Twitter