28-01-2010
Budapesta, 28 ianuarie 2010 – Cu toţii suntem de acord că integrarea cu succes a refugiaţilor este extrem de importantă atât pentru socităţile gazdă, cât şi pentru refugiaţi. Dar cum putem măsura „succesul integrării”? În viitor integrarea refugiţilor va putea fi măsurată printr-un instrument pe care Reprezetanţa Regională UNHCR l-a prezentat guvernelor din Europa Centrală şi ONG-urilor săptămâna aceasta.
Instrumentul de Evaluare a Integrării reprezintă un set de peste 200 de indicatori care trebuie colectaţi de către autorităţi şi alţi atori. Odată colectaţi şi analizaţi, indicatorii vor evidenţia starea integrării refugiaţilor din fiecare ţară.
Instrumentul a fost elaborat de către Grupul pentru Politici de Migraţie (MPG), un think tank din Bruxelles, în colaborare cu UNHCR Budapesta.
În cadrul conferinţei de lansare, Reprezentantul Regional UNHCR pentru Europa Centrală, Gottfried Köfner, a detaliat faptul că are loc o mutare strategică spre integrarea refugiaţilor în Europa Centrală: „În trecut, statele membre UE şi UNHCR s-au concentrat mai mult asupra solicitanţilor de azil şi la cum pot avea aceştia acces la protecţie. Dar ce se întamplă din momentul în care solicitantul de azil primeşte protecţie? Observăm faptul că eşecurile de integrare sunt folosite deseori pentru a da naştere discursurilor anti-refugiaţi, dar şi pentru a justifica o legislaţie restrictivă privind azilul.
„Instrumentul de evaluare a integrării conţine 4 seturi de indicatori care se referă la situaţii generale, integrare juridică, socio-economică şi socio-culturală. Aşadar acoperă toate aspectele din viaţa unui refugiat, de la întrebarea dacă slujbele pe care le au refugiaţii se potrivesc cu pregătirea acestora, la chestiuni precum înscrierea copiilor refugiaţi în şcoli, sau lucruri mai administrative precum bugetul guvernamental destinat programelor de orientare socială.
Instrument pilotat timp de până la 18 luni
Directorul MPG, Jan Niessen, a semnalat complexitatea integrării refugiaţilor. Pe orizontal se întinde pe domenii precum sănătate, educaţie, servicii sociale, programe de limbă, locuinţe, statut juridic şi reunificarea familiei. Pe verticală implică multe ministere, municipalităţi şi instituţii precum bănci, angajatori sau servicii de asistenţă medicală, dar şi ONG-uri.
Niessen crede că pilotarea acestui instrument în toată regiunea va dura până la 18 luni, dacă există implicare din partea tuturor actorilor, dar şi resurse. Cu toate acestea, sondajele regulate ar uşura sarcina.
Reprezentanţii guvernamentalii din toată regiunea au primit noul intrument de evaluare atât cu nerăbdare faţă de posibilităţile de care dispune, dar şi cu scepticism privind cantitatea de date care ar trebui colectate.
La nivel naţional, UNHCR doreşte să implice mai mulţi actori cu expertiză în diferitele zone enunţate mai sus pentru a furniza informaţii privind inticatorii care se referă la domeniile în care activează aceştia. Colectarea de date este urmată de o revizuire a rezultatelor. Întregul proces se a desfăşura pe internet şi va fi uşor de folosit.
La final, procesul va da naştere la o bază de date referitoare la integrarea refugiaţilor care îi va ajuta pe toţi cei implicaţi să evalueze eficienţa şi impactul politicilor de integrare şi să analizeze punctele tari, dar şi slabe ale integrării refugiaţilor din ţara respectivă. La nivel regional, se va putea face schimb de bune practici şi de experienţă.
Melita H. ŠunjićUNHCR Budapest
Share on Facebook Share on Twitter