13-12-2011
Bucureşti, 13 decembrie 2011 – Organizat între 8 şi 10 decembrie a.c., concursul inter-universitar de drept umanitar şi dreptul refugiaţilor s-a desfăşurat între echipele a opt universităţi, echipa Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti primind premiul I Bene Merenti.
O noutate pentru cea de-a patra ediţie a reprezentat concursul de eseuri cu tema „Interpretarea noţiunii de conflict armat în acordarea statutului de protecţie subsidiară”, câştigat de GabrielIanculescu din cadrul aceleiaşi universităţi. De asemenea, pentru prima dată din 2008, a participat şi o echipă din partea Universităţii Internaţionale Libere din Republica Moldova, care a căştigat şi premiul Vox Populi pentru popularitate. Au mai fost acordate premiile pentru „Cel mai bun orator” (Universitatea Ovidius din Constanţa) şi pentru „Cea mai bună echipă în dreptul refugiaţilor” (Universitatea Bucureşti).
Echipele formate din câte 3 studenţi şi un cadru didactic coordonator au participat pe parcursul a 3 zile, la probe tematice sub forma de simulare: intalnirea dintre partile la un conflict armat in vederea negocierii unui acord de incetare a ostilitatilor, o conferinţă de presă internaţională pe teme de drept internaţional umanitar si de dreptul refugiatilor, faza juridică a procedurii de determinare a statutului de refugiat şi marea finală – o prezentare a unor raportori pe o tema data în planul celui de-al şaselea comitet a Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
La concurs au participat 8 echipe din 8 universităţi: Academia Forţelor Terestre Sibiu „Nicolae Bălcescu”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Andrei Saguna” din Braşov, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Româno-Americană” şi Universitatea Internaţională Liberă din Republica Moldova.
Echipa Academiei Forţelor Terestre Sibiu „Nicolae Bălcescu” a intrat in finala alaturi de echipa Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, si s-a plasat, in urma deliberarilor juriului pe locul II.
Juriul competiţiei a fost format din specialişti în domeniul dreptului umanitar şi al dreptului refugiaţilor de la Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei, UNHCR, Crucea Roşie Română precum şi experţi independenţi în acest domeniu. Concursul a beneficiat de sprijinul organizatoric si financiar al Societăţii Civile de Avocaţi „Cunescu, Balaciu, Asociaţii”, precum şi de cel al Universului Juridic.
Concursul este organizat anual de către Universitatea Nicolae Titulescu în parteneriat cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) Reprezentanţa în România, Crucea Roşie Română, Comisia Naţională de Drept Umanitar, Centrul de Drept Umanitar al Armatei Romane şi Societatea de Avocaţi Cunescu, Balaciu & Asociaţii.
Concursul s-a bucurat si de parteneriatul editurii „Universul juridic”.
Persoană de contact:
Conf. Univ. Dr. Beatrice Onica Jarka,
Coordonator al concursului „Nicolae Titulescu”
www.concurstitulescu.ro, csdu.univnt.ro, www.crucearosie.ro, www.unhcr.ro
Share on Facebook Share on Twitter