27-08-2013
TIMIŞOARA, România, 27 august, (UNHCR) – Scăpat de războiul din Sudan doar că să se vadă prins în conflictul din Siria, Mohamed* este întruchiparea liniştii şi a bucuriei când îi dă în leagăn pe cei doi copii ai săi la locul de joacă amenajat în centrul de refugiu din România.
Deşi Centrul de Tranzit de Urgenţă (CTU) din Timişoara, România nu îi oferă decât un adăpost temporar înainte de mutarea definitivă către o nouă viaţă în Olanda, această familie a găsit aici siguranţa de care avea atâta nevoie. Mohamed pare mulţumit de chicotelile celor două fetiţe ale sale, Wjud, de 7 ani, şi Walla care nu împlinit încă 2 ani. Mama lor, Muna se îndreaptă către curtea verde cu un castron de paste pentru masa de prânz.
Familia a ajuns în CTU pe 3 iulie, după ce au fost identificaţi de UNHCR ca având urgent nevoie de protecţie, iar asistenţa primită din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie le-a facilitat transferul către Centrul din Timişoara.
Pot petrece aici până la şase luni înainte să fie relocaţi în Olanda, ţara care le-a oferit adăpost. În toată această perioadă, membrii familiei vor fi consultaţi medical, vor avea interviuri cu oficialii olandezi şi vor finaliza toate formalităţile necesare pentru deplasare.
În plus, participă la cursuri de limbă, cultură şi tradiţii olandeze. „Învăţăm despre această ţară încetul cu încetul”, spune Mahomed, scoţând din buzunar un mic player MP3 pe care rulează lecţii de olandeză pentru începători.
Mohamed şi Muna resimt încă bucuria sosirii în CTU, un centru care serveşte drept o poartă de plecare spre alte ţări care acceptă refugiaţi. Sunt departe de orice zonă de război, iar perspectiva plecării către o ţară liniştită înseamnă că îşi pot clădi un nou viitor.
Dar înainte de toate acestea, familia trebuie să dea uitării amintirile dureroase ale lungii călătorii care i-a adus la Timişoara. Mohamed a evadat din detenţie în Sudan şi a fugit în Siria în anul 2008, unde mai târziu i s-au alăturat soţia Muna şi fiica lor Wjud, în vârstă de trei ani la vremea respectivă.
„Suntem din Darfur, Sudan”, spune Muna. „Acolo eram în zona de război. Am fugit de un război doar că se ne vedem prinşi în altul”. Conflictul din Siria a izbucnit în 2011, anul în care ea a rămas din nou însărcinată cu Walla.
La momentul respectiv familia locuia într-o casă în suburbiile Damascului. Când bombele au început să explodeze în jurul lor pe stradă şi cadavrele victimelor se înmulţeau, au fugit în Damasc unde autorităţile i-au cazat în săli de sport transformate în adăposturi, alături de alţi circa 750 de refugiaţi.
Muna vorbeşte despre viaţa în Siria drept una terifiantă, mai ales pentru copii. De fiecare dată când cădea o bombă, zgomotul produs de explozie o aducea pe Wjud într-o stare de şoc ce îi producea un rău fizic. „Chiar şi astăzi tresărim când o uşă se trânteşte mai tare gândindu-ne că este o bombă care cade”, spune Muna cu lacrimi în ochi.
Cu o altă ocazie, Mohamed, Muna şi cei doi copii se aflau într-un taxi la un punct sirian de control militar când doi motociclişti au fost împuşcaţi mortal. „Maşina în care ne aflam a fost prinsă în schimbul de focuri şi a fost ciuruită de gloanţe” spune Muna. „E o minune că am scăpat. Din nefericire, fiica noastră cea mare a văzut tot…”.
Lăsând în urmă acest trecut violent, familia este acum nerăbdătoare să păşească spre un viitor încă necunoscut, dar cu siguranţă paşnic. „Nu mai vreau să mai treacă prin greutăţile prin care am trecut”, spune Mohamed. Pentru noi, cel mai important lucru este să ne dăm copiii la şcoală”.
În Sudan Mohamed a lucrat ca şofer, dar acum vrea să devină instalator. Muna, o fostă profesoară de arabă şi religie, speră să poată găsi un loc de muncă în comunitatea de refugiaţi din Olanda. Cum arată viitorul lor în toate detaliile, nimeni nu poate şti încă, dar cert este că sunt în siguranţă şi din locul de refugiu oferit de CTU din România, pentru ei posibilităţile par nelimitate.
*Numele complet nu este dezvăluit din motive de protecţie
De Andreea Anca în Timişoara, România
Share on Facebook Share on Twitter
