Refugiații nu dețin niciun statut legal în Malaysia.
De: Elisabet Diaz Sanmartin în Kuala Lumpur
Refugiata Rohingya Shamshidah, în vârsta de 18 ani, nu a călcat într-o clasă până în adolescență, iar astăzi ea luptă împotriva șanselor pentru a-și asigura o educație.
,,Mi-am început studiile când aveam 14 ani, deoarece nu aveam o școală la care mă puteam duce,” spune tânăra, care merge zilnic la cursurile unei școli informale în capitala Malaysiană Kuala Lumpur, împreună cu sora ei în vârsta de 15 ani, Yasmin.
Copiii refugiați precum Shamshidah își întrerup educația după ce sunt alungați de acasă și trebuie să-și croiască un drum în țara gazdă împreună cu familiile lor, desi condițiile de recepție variază în funcție de regiune.
În Malaysia, unde sunt 150,000 de refugiați înregistrați cu UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați, refugiații nu beneficiază de statut legal.
Ca atare, copiilor Rohingya – ce provin dintr-o minoritate Musulmană conservatoare, ai căror familii au fugit din calea violenței din Myanmar acum peste 10 ani – le este restricționat accesul la educație publică, ceea ce împinge UNHCR, ONG-urile partenere și însăși comunitățile de refugiați să apeleze la un sistem școlar paralel.
Prietenii mei nu merg la școală… Îmi pare rău pentru ei.
Debutul său întârziat înseamnă că Shamshidah învață în clasele primare cu elevi mai tineri, unde învață engleză, matematică și știință. Deși rămâne în urma celorlalți elevi de vârsta ei, ea apreciază oportunitatea de a studia. ,,Nu mă deranjează,” spune ea. ,,Sper să avansez la liceu și să mă specializez în informatică.”
Dificultățile pe care le întâmpină ea sunt foarte comune. Conform unui raport UNHCR , doar 50 la sută dintre copiii refugiați din lume merg la școala primară, 22 la sută la liceu, și doar unu la sută beneficiază de educație superioară.
Pentru copiii Rohingya din Malaysia, situația este mai gravă. Din decembrie 2016, doar puțin peste o treime dintre copii au acces la orice fel de educație, în timp ce restul sunt clasificați ca neînregistrați la școală, conform departamentului educațional UNHCR din Malaysia.
Educația care le este disponibilă momentan se desfășoară în 120 de centre educaționale informale din Malaysia, gestionate de comunitatea refugiaților și de organizațiile religioase, cu sprijin din partea UNHCR. Aceștia întâmpina constant obstacle financiare, clase suprapopulate și resurse foarte limitate.
Alte dificultăți includ schimbarea frecventă a profesorilor, elevi care renunță la educație din motive financiare sau culturale și oportunități limitate pentru educație superioară.
,,Prietenii mei nu merg la școală, unii lucrează în piață, alții sunt căsătoriți. Ceilalți trebuie să aibă grijă de frații și surorile lor… Îmi pare rău pentru ei,” spune Shamshidah.
Școlile, precum cea din Kuala Lumpur la care merg Shamshidah și sora ei Yasmin, se bazează deseori pe profesori voluntari, inclusiv educatori pensionați, ca Mira*.
Nu știu să scriu sau să citesc… De aceea aș vrea sa-mi trimit copiii la școală, nu la muncă.
,,Un prieten m-a întrebat dacă vreau să mă ofer voluntar. Din moment ce am predat toată viața, am spus ‘de ce nu?’ spune Mira*, care este voluntar de asemenea pentru a îmbunătăți curicula de la centrul educațional pentru refugiați. ,,Copiii sunt copii,” adaugă ea. ,,Ei nu au o naționalitate, au nevoie de educație.”
Accesul la educație este crucial pentru cei peste 21 de milioane de refugiați din lume, dintre care peste jumătate sunt copii. UNHCR apreciază susținerea și contribuția școlilor informale, dar susține de asemenea facilitarea accesului la sistemul de educație publică pentru refugiații din Malaysia.
,,Orice sprijin către facilitarea accesului la educație pentru copiii refugiați va permite Agenției ONU pentru refugiați eliminarea graduală a sistemului informal de educație pe care îl susține momentan, și să direcționeze resursele către programele de care ar beneficia atât copii refugiați, cât și cei din comunitatea gazdă,” a spus Mimi Zarina Amin, directorul departamentului de educație al UNHCR Malaysia.
Deși ea nu a mers la școală, mama Shamshidahei, Amina, își susține pe deplin fiicele și speră ca educația le va deschide uși și va crea șanse pe care ea nu le-a avut.
,,M-am născut într-o familie săracă și a trebuit să găsesc metode de a procura mâncare,” spune Aminah, enumerând felurile în care lipsa de educație o afectează zilnic. ,,De fiecare dată când iau un taxi, nu știu numerele, nu știu să citesc, să scriu, nu știu să fac nimic. De aceea aș vrea sa-mi trimit copiii la școală, nu la muncă.”
Deși Shamshidah este conștientă de diferența de vârsta dintre ea și colegii ei de clasă, Aminah o încurajează. ,,Îi spun să nu se rușineze, pentru că face asta pentru ea însăși, nu pentru mine,” spune Aminah. ,,Vreau să mergi la școală pentru tine.”
Share on Facebook Share on Twitter
