Ucrainenii: deşi respinşi acasă, Polonia nu îi consideră refugiați

08-05-2015

BIAŁA PODLASKA, Polonia, 8 mai (UNHCR) – Spatele și picioarele lui Siarhiy îl dor atât de tare încât chiar și atunci când se aşează, trebuie să se sprijine în  cârjele sale grele de lemn. Dar durerea care nu se poate vedea este şi mai mare – trauma de a fi considerat, peste noapte, străin în propria țară.

„Totul s-a întâmplat atât de brusc”, spune ucraineanul de 40 de ani. „Într-o zi, gazda mea, care este din Petersburg, a venit în apartamentul meu și a spus că acesta nu este un oraș pentru ucraineni.” Proprietara i-a dat acestuia  24 de ore pentru a părăsi apartamentul.

Această situaţie l-a forțat pe Siarhiy să pornească la drum:  după zece zile și 1500 de kilometri  a ajuns la acest centru de primire din estul Poloniei unde a devenit unul din cei aproape 3.000 de ucraineni care au solicitat, începând cu ianuarie 2014, statutul de refugiat. Un statut pe care nici măcar unul dintre ei nu l-a primit.

Tot ce ştia Siarhiy era că avea nevoie să îşi salveze viața. Când războiul care mocnea în Ucraina încă din martie 2014 a ajuns în orașul său din est în septembrie anul trecut, șoferul de taxi cu handicap a început brusc să se simtă nesigur oriunde. El spune că sentimentul anti-ucrainean a izbucnit atunci când separatiștii au intrat orașelul său.

„Am sperat că nu mă va afecta. Am fost doar un cetățean obișnuit, nu m-am implicat niciodată în politică, un simplu șofer de taxi care abia putea să meargă pe picioarele lui”, spune el, arătând spre picioarele și cârjele sale. „M-am înșelat.”

În acel moment, proprietara apartamentului i-a dat un ultimatum. A plecat, fără tragere de inimă, singur; părinții lui au refuzat să vină.

Orașul său natal din Șahtarsk este mic, dar se află în apropiere de Donetsk, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, fiind de asemenea disputat între forțele ucrainene și cele pro-ruse.

Să îşi lase părinții în urmă a fost cea mai grea alegere din viața lui, dar a intrat în mașină și a început să conducă, în speranța că va găsi un loc sigur în partea de vest a imensei sale țări. Cu toate acestea, cu cât conducea mai mult, cu atât îşi dădea seama că nu era binevenit acolo, probabil pentru că țara se chinuie deja cu 1,2 milioane de persoane strămutate din pricina luptelor din Crimeea și Donbas din ultimele 13 luni.

El spune că a fost respins la fiecare pas: „În Lviv, atunci când un responsabil local mi-a spus să mă întorc de unde am venit, am înțeles în cele din urmă că nu voi găsi un loc liniștit pentru a trăi în Ucraina.” A condus până în Polonia și a solicitat azil, fără să realizeze că asta ar putea însemna ani de uitare, la sfârşitul cărora este foarte puțin probabil să obţină statutul de refugiat.

Guvernul polonez este reticent în a acorda statutul de refugiat ucrainenilor în modul în care face îl acordă, de exemplu, sirienilor. Guvernul susține că doar o mică parte din Ucraina este afectată de conflicte, astfel că ucrainenii ar putea solicita protecție în alte părți ale țării care sunt controlate de guvernul central.

Agenția ONU pentru Refugiați are un punct de vedere destul de diferit. „UNHCR consideră că statutul de refugiat trebuie să fie determinat prin examinarea faptelor unui caz individual”, spune Anna-Carin Öst, reprezentantul UNHCR în Polonia. „Siguranța relativă a unei persoane este doar unul din factorii care ar trebui să fie luaţi în considerare în cadrul procedurii de determinare a statutului de refugiat.”

„Alţi factori ar putea fi siguranţa și situația de securitate în zona propusă relocalizării, respectul pentru drepturile omului în acea regiune, accesul la asistență medicală de bază și posibilitățile de supraviețuire economică”, a adăugat ea. „Aceasta este o problemă pe care continuăm să o discutăm cu guvernul polonez, deoarece suntem de părere că încă au nevoie să se uite dincolo de problema siguranței fizice.”

Viața în Ucraina a devenit şi mai amară pentru Oleg, un zidar în vârstă de 40 de ani, care lucra pentru persoanele strămutate, iar acum este el însuşi unul dintre ei. Orașul său natal este portul Mariupol, care a fost un refugiu pentru ucrainenii ce fug din alte părți ale țării, până când a început să fie şi acesta bombardat de separatiști.

„Înaintea lunii septembrie, comunitatea mea ajuta persoanele strămutate din Donețk și Lugansk”, două orașe puternic contestate. „Am ajutat cel puțin o mie de astfel de oameni, asigurându-le hrană și adăpost. N-am crezut că în curând voi fi exact în aceeași situație ca şi ei.”

Când a avut nevoie de ajutor pentru el, soția sa și cele patru fiice, Oleg spune că nu a putut să-l găsească în interiorul granițelor Ucrainei. Copiii săi nu au putut merge la școală. De o importanţă capitală este că atunci când au fugit, au lăsat certificatul medical al soției acasă și nici un alt medic din Ucraina nu îi prescrie medicamentele de care are nevoie cu disperare.

De atunci, el a primit veşti care îl conving că este mai bine să stea la centrul de primire din Bezwola, tot în estul Poloniei, nu departe de granița cu Belarus și Ucraina.

„Aș vrea să mă întorc la Mariupol, unde mi-am petrecut întreaga viață, dar am auzit că locuinţa mea a fost distrusă”, spune Oleg. „Pentru moment, suntem în siguranță aici și dacă lucrurile merg bine, voi fi capabil să găsesc un loc de muncă pentru a asigura traiul familiei.”

De Rafał Kostrzyński în Biała Podlaska și Bezwola, Polonia