11-06-2015
București, 11 iunie (UNHCR) Campania UNHCR lansată astăzi în România încurajează românii să afle mai multe despre refugiații care au supraviețuit unor situații extraordinare, stabilindu-se în cele din urmă într-o nouă țară de adopție, cum este și România.
Hanny, Nader, Fartun, Ibrahim au cateva ceva în comun cu fiecare dintre noi: sunt frate, mamă, tată, pasionați de politică, muzică sau sport.
Campania din acest an doreşte să apropie publicul larg de refugiați și poveștile lor, arătând că refugiaţii sunt oameni obişnuiţi, aflați în situații neobişnuite.
Într-o serie de filme scurte, celebrități precum Cate Blanchet, Emma Thompson și Khaled Hosseini susțin cauza refugiaților arătând latura umană a dramei trăite de aceștia.
Puteți afla mai multe aici: www.refugeeday.org/ro
UNHCR marchează Ziua Mondială a Refugiatului 2015 pe fundalul multiplicării conflictelor, al creșterii numărului persoanelor strămutate și al unui val de intoleranţă şi xenofobie ce se accentuează în nenumărate regiuni ale lumii.
În timp ce UNHCR pregătea lansarea campaniei, António Guterres, Înaltul Comisar pentru refugiaţi declara: « În lumea întreagă, vedem famillii care fug de violenţă. Numărul acestora este impresionant, dar noi trebuie să ne amintim că vorbim despre despre mame şi taţi, fii şi fiice. Oameni care trăiau o viaţă normală înainte ca războiul să îi oblige să se refugieze. În această Zi Mondială a Refugiatului, cu toții ar trebui să ne amintim de lucrurile care ne leagă– valorile comune ale umanității».
Share on Facebook Share on Twitter