Biroul Inspectorului General (IGO), aflat în sediul UNHCR de la Geneva, are trei funcţii mandatate:
Când o investigaţie descoperă slăbiciuni în politica administrativă sau operaţională, în proceduri, sau practici, IGO trimite un raport catre Înaltul Comisar, sau manegerul senior relevant, cu recomandări. IGO efectueaza inspecţii periodice ale operaţiunilor şi birourilor UNHCR din întreaga lume, pentru a se asigura că sunt conduse în conformitate cu toate regulile şi regulamentele.
Secţia de investigaţii a IGO este responsabilă pentru primirea şi cercetarea acuzatiilor de comportament inadecvat împotriva personalului UNHCR. Acesta este un exerciţiu pentru descoperirea faptelor, fără scopuri punitive. Dacă investigaţia gaseste dovezi pentru confirmarea faptului că acuzatiile de comportament inadecvat, IGO trimite un raport preliminar la şeful Resurselor Umane UNHCR şi la divizia manegerială pentru lua masuri.
Descoperirile investigaţiei IGO pot duce la acţiune disciplinară sau administrativă, inclusiv asemenea sancţiuni precum eliberarea din funcţie pentru comportament neadcvat, retrogradarea, amânarea promovării, şi cenzura în scris.
Share on Facebook Share on Twitter