Oferind o mână de ajutor în Ungaria

16-07-2015

S-a înserat până când voluntarii au ajuns într-o piaţă aglomerată din centrul Budapestei. Aceştia au adus cu ei mâncare caldă şi apă proaspătă – un simplu ajutor pentru familiile refugiate, obosite şi flămânde, care au venit acolo să îi întâlnească. Copiilor mici le-a fost la început ruşine să accepte farfuriile şi lingurile. Totuşi, atunci când părinţii lor i-au încurajat, ei s-au luminat la faţă şi au întins mâna cu interes după mâncare.

„E bun”, afirmă o tânără mamă afgană, vizibil recunoscătoare pentru mâncarea sa vegetariană după o zi lungă de post pe durata lunii sfinte a Ramadanului. A durat doar trei minute ca cele 50 de porţii de mâncare să dispară.

Aici, în Ungaria, unde au fost depuse până în 2015 în jur de 70.000 de cereri de azil şi 80% din persoane sosesc din zone de conflict precum Siria, numeroase familii rătăcesc pe străzile din Budapesta în căutarea unui loc de odihnă. Unii sunt pe punctul de a fi primiţi în centre de recepţie specifice în ţară – alţii aşteaptă să se mute în Europa de Vest.

Grupul din această seară pare pierdut şi obosit.

„Nu vrem decât să supravieţuim”, spune Afsar, un fost muncitor în construcţii şi tată a patru fete. El şi fiicele sale au venit aici din Afghanistan, după o călătorie periculoasă care a durat trei luni şi care le-a consumat toate economiile. Până acum, au supravieţuit mâncând numai pâine, iar Afsar este recunoscător pentru mâncarea caldă. „A trecut ceva timp de când nu ni s-a mai întâmplat ceva bun. Nu ştiu cine sunt aceste fete şi băieţi tineri, însă cu siguranţă sunt oameni buni.”

Mâncarea este pregătită şi distribuită de „Food Not Bombs” (Mâncare, nu bombe), un grup de voluntari unguri entuziaşti, care au decis să abordeze singuri această problemă după ce au aflat de familiile disperate precum cea a lui Afsar, care rătăcesc prin Budapesta. Ingredientele sunt donate de vânzători la pieţele de alimente ale oraşului, iar mâncarea este pregătită de activişti în unul din ruin pub-urile celebre ale capitalei. Micul grup găteşte pentru săracii oraşului de ani de zile.

„Pur şi simplu nu puteam să stăm şi să privim suferinţa femeilor şi a copiilor”, afirmă Judit Marta, unul dintre voluntari. „Am dori să arătăm că nu este foarte dificil să ajutăm.” Judit spune că este o mulţumire să vezi cât de multă fericire poate aduce cineva unei alte fiinţe umane, oferindu-i pur şi simplu o farfurie cu mâncare la momentul potrivit. „Aceşti oameni au trecut prin multe dificultăţi, astfel încât unii dintre ei sunt surprinşi de faptul că ajutăm fără a cere nimic în schimb”, adăugă aceasta.

Însă „Food not bombs” (Mâncare, nu bombe) este doar unul din numeroasele grupuri din Ungaria care vine în ajutorul solicitanţilor de azil. Pe Facebook, sunt persoane care colectează mâncare, apă şi îmbrăcăminte, iar în apropierea graniţei sârbe, în oraşul Szeged, rezidenţii oferă alimente, pături, jucării sau chiar un loc în maşinile lor, pentru persoanele blocate în staţia de tren, unde îi lasă ultimul tren. Municipalitatea locală îi ajută, de asemenea, cu internet wireless şi toalete mobile. Această bunăvoinţă şi solidaritate spontană de a ajuta refugiaţii i-a surprins pe mulţi, inclusiv autorităţile.

Recent, Agenţia ONU pentru refugiaţi şi-a exprimat preocuparea intensă în ceea ce priveşte eforturile Guvernului Ungar de a considera refugiaţii drept o ameninţare pentru ţară şi a lansat propria campanie de afişare, astfel încât localii să afle mai multe despre refugiaţi, care îşi găsesc o locuinţă în Ungaria şi investesc în ţară.

După căderea nopţii în piaţă, cei mai mulţi oameni îşi termină mâncarea şi încep să plece. Tariq, un băiat de şaisprezece ani, este unul dintre aceştia. A venit singur din Afghanistan şi se teme că într-o zi ar trebui să se întoarcă. În seara aceasta, va sta în Fót, la marginea Budapestei, într-o instituţie unde Ungaria găzduieşte şi educă copiii neînsoţiţi. „Tot ce îmi doresc este un loc sigur unde să stau”, afirmă el, liniştit. „Nu ştiu dacă va fi această ţară sau alt loc, însă sunt deja recunoscător ungurilor.”

Ákos, care a pregătit masa de astăzi, ştie ce acţiune importantă poate fi aceasta. „Dacă ar fi război în ţara mea, aş fugi şi eu”, a afirmat acesta. „Problemele globale pot fi rezolvate în unitate.”

Iar prietenul său, Ádám, cunoaşte mai multe decât toţi ceilalţi. „Am fost un om al străzii şi stăteam la celălalt capăt al cozii”, spune acesta. „Acum am un loc unde să stau şi, credeţi-mă, te simţi mult mai bine, atunci când mergi la culcare şi ştii că ai ajutat pe cineva în acea zi.”

De Balint Linder, Budapesta, Ungaria