Educația pusă în așteptare: Aproape jumătate dintre copiii refugiați din Ucraina nu beneficiază de educație formală
Sofia, are 9 ani și este o fetiță refugiată din Ucraina care așteaptă cu nerăbdare să înceapă anul acesta școala în Bulgaria
În timp ce noul an școlar începe în întreaga Europă, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, avertizează că tinerii și copiii refugiați din Ucraina se confruntă acum cu al treilea an de întrerupere a educației, după invazia la scară largă din februarie 2022.
Într-un nou document ce vizează domeniul educației, publicat astăzi, intitulat „Educația în așteptare*”, UNHCR raportează că, în timp ce între 30 și 50% din cei aproximativ 5,9 milioane de refugiați ucraineni din Europa sunt copii, doar aproximativ jumătate dintre ei au fost înscriși în școli din țările gazdă pentru anul școlar 2022-2023.
Potrivit concluziilor raportului, printre factorii care contribuie la ratele scăzute de înmatriculare a copiilor refugiați în școală se numără: barierele administrative, juridice și lingvistice; lipsa de informații cu privire la opțiunile educaționale disponibile; ezitarea părinților de a-și înscrie copiii la școală în țările gazdă, deoarece speră că vor avea posibilitatea de a se întoarce curând acasă, în Ucraina; și incertitudinea cu privire la o eventuală reintegrare în sistemul educațional ucrainean.
Un alt obstacol major este capacitatea redusă a școlilor din țările gazdă. Având în vedere numărul fără precedent de copii refugiați care au sosit în lunile care au urmat războiului, multe școli din țările de refugiu pur și simplu nu aveau spațiul fizic sau numărul de profesori necesar pentru a răspunde și a găzdui noii veniți.
UNHCR este îngrijorat de faptul că, dacă nu se iau măsuri urgente, sute de mii de copii refugiați din Ucraina vor continua să nu beneficieze de educație în acest an.
Având în vedere războiul la scară largă care se desfășoară în prezent în Ucraina, sunt necesare eforturi majore pentru a evita efectele negative asupra învățării ce ar putea afecta potențialului și perspectivelor copiilor pe termen lung. Întreruperea educației continuă să fie o problemă majoră, în condițiile în care aproximativ 5 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul țării, iar școlile – printre alte infrastructuri civile esențiale – au fost distruse.
Pentru a asigura includerea copiilor refugiați în sistemele naționale de educație din țările gazdă din Europa, Raportul de Politici Educaționale al UNHCR prezintă o serie de recomandări cheie adresate guvernelor pentru a reduce barierele și a încuraja învățarea. Acestea includ:
– Promovarea includerii copiilor și tinerilor refugiați în sistemele educaționale naționale europene și creșterea capacității școlilor, astfel încât fiecare copil refugiat să poată fi acceptat. În timp ce măsurile temporare pot fi utilizate pe termen scurt, planificarea și resursele pe termen lung sunt esențiale pentru a asigura spațiu, capacitatea și cadrele didactice adecvate. Anul viitor ar trebui să fie folosit de către statele și instituțiile de învățământ pentru a planifica din timp, pentru a se asigura că toți copiii refugiați se pot înscrie în următorul an școlar.
– Asigurarea faptului că părinții refugiaților primesc informații detaliate despre opțiunile de educație pentru copii și tineri și conexiunile acestora cu sistemul educațional ucrainean, permițându-le astfel să ia decizii în cunoștință de cauză.
– Maximizarea calității și compatibilității opțiunilor educaționale puse la dispoziția refugiaților. Acest lucru poate fi realizat prin instituirea unor proceduri rapide de recunoaștere reciprocă a notelor, certificatelor și diplomelor, prin schimbul de date privind performanța academică și mobilitatea și prin instituirea unor legi și directive uniforme, de preferință la nivel regional, pentru a facilita cât mai mult posibil atât șederile pe termen lung, cât și întoarcerea în sistemul educațional ucrainean.
De asemenea, documentul oferă informații practice pentru părinții refugiați și răspunde la întrebări cheie privind reintegrarea copiilor în sistemul educațional ucrainean după ce aceștia vor avea posibilitatea de a se întoarce acasă.
UNHCR colaborează îndeaproape cu UNICEF, care coordonează măsurile luate în domeniul educației de către partenerii din Ucraina și din țările învecinate.
Notă
* Titlul complet al documentului de politici educaționale al UNHCR este: „Educația pusă în așteptare: Abordarea barierelor în calea învățării în rândul copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina – provocări și recomandări”.
Recomandările Comisiei Europene, cu contribuții din partea UNICEF și UNHCR.
Persoană de contact
Gabriela LEU, [email protected], +40 722 212 097
Share on Facebook Share on Twitter