Natalia, în vârstă de 43 de ani, este o refugiată din Ucraina care a ajuns în România în luna martie 2022. Este de profesie psiholog și își desfășoară munca la Zi de Bine, un centru comunitar cu sediul în București.
Mai mult de 3.000 de refugiați din Ucraina au trecut pragul organizației pentru a obține sprijin în legătură cu accesul la educație, sănătate mintală și consiliere juridică, printre altele.
În cadrul acestor dialoguri, ne întâlnim cu o serie de refugiați pentru a afla câteva dintre gândurile, ideile și recomandările pe care doresc să le împărtășească despre experiența lor ca refugiați în România.
Iată cele cinci gânduri din dialogul cu Natalia:
Natalia, o refugiată ucraineană, oferă sprijin psihologic refugiaților la Zi de Bine, un centru comunitar din București, România. © UNHCR/Bianca Mara Pop
Primele șase luni ulterioare sosirii la București au fost pline de provocări și instabilitate, din cauza marii incertitudini legate de viitor. Aveam impresia că întreaga lume s-a întors cu susul în jos. Unele relații s-au destrămat, familiile au fost separate și a fost dificil să ne împăcăm cu această realitate. Cea mai grea decizie a fost aceea de a părăsi Ucraina atunci când a izbucnit războiul. După ce m-am mutat în România, am explorat diversele opțiuni privind cazarea și am semnat un contract de închiriere pentru un apartament, pentru o perioadă de un an însă, după ce am locuit acolo timp de cinci luni, a devenit evident pentru mine că nu voi putea reveni acasă o perioadă lungă de timp. Abia acum, când totul pare să fie într-o stare mai calmă, mi-am dat seama cât de speriată, confuză și vulnerabilă eram atunci.
Indiferent cât de dificil a fost pentru mine ca refugiat, războiul mi-a adus, în mod ciudat, multă putere și energie pentru a putea face o serie de schimbări pozitive în viața mea. Cred că acest lucru nu ar fi fost posibil în vremuri de pace. Contrastul dintre război și pace și ceea ce a adus în viețile noastre, m-a uimit. Și, cu siguranță, am profitat din plin de această perioadă. În ciuda brutalității, a anxietății enorme și a oboselii, am reușit să merg înainte, să creez și să îmi îmbunătățesc calitatea vieții. În ceea ce privește motivația de zi cu zi, îmi repet zilnic o frază care sună astfel: „Dacă renunț, nimeni nu va reuși mai bine decât mine să-mi îmbunătățească viața”. Aceste cuvinte îmi oferă un sentiment de siguranță și mă bazez pe ele. Construirea încrederii în sine și susținerea reciprocă în mijlocul comunității mă motivează în fiecare zi. Împreună putem depăși aceste vremuri nesigure și grele.
Cred că incluziunea înseamnă să fii recunoscut și apreciat atât ca ființă umană, cât și ca profesionist în cadrul comunității și al societății, în special atunci când te afli într-un mediu nou. Odată cu refugiul, am pierdut o parte din mine care era integrată din punct de vedere social. Vreau să redobândesc acest sentiment de apartenență aici, în România, și vreau să mă simt implicată în viața cotidiană, acolo unde mă aflu. Acesta este motivul pentru care ofer sprijin psihologic refugiaților la Zi de Bine din București.
Speranța a fost relevantă pentru mine în primele luni de război. Acum mă concentrez pe a avea încredere și a avea aspirații pentru a merge mai departe pe baza prezentului. Mă simt suficient de statornică acum pentru a mă adapta și pentru a alege căi mai potrivite pentru mine, pentru a-mi crea propriile proiecte, pentru a mă exprima mai liber, așa cum o făceam înainte de război. Este atât de înălțător faptul că am reușit asta în doar un an de la venirea în România. Principalul meu obiectiv este să înființez un centru de reabilitare a traumelor pentru a trata orice tip de suferință, unde oamenii pot începe să își refacă viața. Acesta este, desigur, un obiectiv ambițios, dar mă inspiră să îl urmăresc.
Reflectând asupra experienței mele de a trăi în afara țării, văd acest lucru ca pe o șansă de a mă descoperi pe mine însămi și de a găsi atributele care mă vor ajuta să îmi realizez visele. Acesta este momentul în care pot să îmi recunosc puterea, limitele și capacitatea de a mă vindeca în orice circumstanțe.
NOTĂ: Interviul a fost editat pentru claritate și concizie de către June Kim.
Natalia la o sesiune de consiliere la centrul comunitar Zi de Bine, din București, România. © UNHCR/Bianca Mara Pop Natalia in a counselling session at the community centre, Zi de Bine, based in Bucharest, Romania. © UNHCR/Bianca Mara Pop
The story is also available in English, here.
Share on Facebook Share on Twitter
