În România, refugiații din Ucraina își construiesc o nouă viață în timp ce tânjesc după casă

Munca pe care o desfășoară la cafenea o ajută pe Ekaterina, în vârstă de 30 de ani, să își reconstruiască viața într-o țară nouă, creând o parte din normalitatea și independența pe care le-a pierdut din cauza războiului din țara sa, dar îi oferă și oportunitatea de a-i ajuta pe alții care, la fel ca ea, au fost forțați să își părăsească casele.

„Este important să ajutăm să redăm o scânteie de speranță și să îi facem pe oameni să știe că există întotdeauna o șansă de a-și readuce viețile – și viețile copiilor lor – pe drumul cel bun”, spune Ekaterina.

Colega și prietena ei, Ștefania, spune: „Ekaterina știe cum să vorbească cu oamenii, se pricepe la asta.” Dar beneficiile nu sunt doar pentru clienți, deoarece Ekaterina a dat și o față umană războiului din Ucraina vecină. „Cred că ne-a făcut să fim mai buni în a fi mai empatici”, spune Ștefania.

Ekaterina and Stefania stack books at the Seneca Anticafé bookshop and shared workspace where they both work. © UNHCR/Ioana Epure

Ekaterina fled her home near Kherson with her young son in March 2022 to find safety in Romania. © UNHCR/Ioana Epure

Ekaterina is popular with both the Romanian and Ukrainian customers at Seneca Anticafé, according to her colleagues. © UNHCR/Ioana Epure

While she dreams of returning home, for now Ekaterina feels safe and settled in Romania. © UNHCR/Ioana Epure

Ekaterina este unul dintre cei 8 milioane de refugiați care și-au găsit un loc sigur în Europa de la invadarea Ucrainei în februarie 2022, în timp ce alte 5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul țării.

„În ziua în care a început războiul, mie și soțului meu nu ne-a venit să credem”, spune Ekaterina. „Ni s-a părut un fel de coșmar”.

Pe măsură ce orașele din apropiere au fost atacate, familia ei știa că era doar o chestiune de timp până când violențele se vor extinde și în orașul lor. După ce au îndurat două săptămâni în care s-au adăpostit de raiduri aeriene terifiante, Ekaterina și-a dat seama că trebuie să fugă.

„A trebuit să-mi las casa și cariera în urmă, să renunț la tot, să părăsesc țara și să-mi salvez copilul. Acesta a fost cel mai important lucru pentru mine la acel moment.”

Spunându-și la revedere de la soțul ei și de la câinele lor și punând câteva lucruri într-o valiză, Ekaterina și fiul ei s-au urcat într-un tren înghesuit cu alte familii care fugeau, toate la fel de dezorientate, speriate și nesigure de viitor.

Împreună, au călătorit mai întâi în Moldova și apoi în România, care găzduiește astăzi 111.000 de refugiați ucraineni, majoritatea mame cu copii, precum Ekaterina.

„În primele câteva luni, eram pierdută.”

Inițial, Ekaterina plănuise să călătorească mai departe, dar primirea călduroasă pe care ea și fiul ei au primit-o în România a contribuit la decizia de a rămâne în țară – chiar și atunci când au trecut granița pentru prima dată au fost întâmpinați cu amabilitate sub forma unei mese calde și a unor jucării pentru fiul ei – dar viața ei a fost dată peste cap.

„La început, am fost foarte distrusă, eram deprimată. În primele câteva luni, eram pierdută”, spune Ekaterina. „Nu știam ce se va întâmpla în continuare sau cum va fi noua mea viață”.

„Dar [apoi] am auzit despre programele de asistență pentru refugiați”, spune ea. „Ne-au ajutat foarte mult”. Unul dintre principalele hub-uri din capitala României este RomExpo, un fost depozit pe care UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, l-a convertit într-un centru de ajutor comunitar primitor. Aici, refugiații precum Ekaterina pot primi ajutor, cum ar fi informații despre protecție, documente precum protecția temporară, consiliere, asistență medicală, asistență în numerar și sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. Sute de refugiați din Ucraina vizitează zilnic acest centru.

Ekaterina a fost fotograf de evenimente înainte de război, dar s-a atașat de noul ei loc de muncă în cafenea, care a venit împreună cu o cazare gratuită în apropiere. Asistența financiară oferită de UNHCR a ajutat-o cu lucruri de bază pentru noua lor viață, cum ar fi lenjerie de pat și haine pentru fiul ei, care avea doar hainele de iarnă cu care a fugit. Deși visează să se întoarcă acasă, deocamdată Ekaterina și fiul ei se simt în siguranță și mai bine stabiliți.

După ce și-a regăsit echilibrul în România, Ekaterina se concentrează să îi ajute și pe alții să facă același lucru. „Este foarte important să îi ajutăm pe cei care fug de război, pentru că nu îți poți începe viața într-o țară nouă fără să cunoști limba, fără bani, fără o casă, fără haine”, spune ea.

La cafenea, ea se împrietenește atât cu clienții, cât și cu colegii. „Ne ajută în toate privințele, nu este vorba doar de limbă”, spune Ștefania, descriind interacțiunile Ekaterinei cu clienții ucraineni de la Seneca. Și, adaugă ea râzând, „Am descoperit că este o fotografă extraordinară, așa că suntem mai frumoși datorită ei!”.

Share on Facebook Share on Twitter