Uniunea Europeană este unul dintre cei mai importanţi parteneri UNHCR. Uniunea face disponibilă aproape jumătate din finanţarea anuală a Agenţiei la nivel mondial. În 2010, Comisia Europeană a fost al treilea cel mai mare donator al UNHCR.Comisia Europeană sprijină activităţile de protecţie şi asistenţă prin intermediul contribuţiilor alocate.
UNHCR colaborează îndeaproape cu diferitele departamente ale Comisiei, cu scopul de a creşte sprijinul pentru refugiaţi, solicitanţi de azil şi apatrizilor din întreaga regiune.
Unele fonduri UE sunt alocate prin intermediul Fondului European pentru Refugiaţi, de care a beneficiat şi Reprezentanţa Regională pentru Europa Centrală pentru diverse proiecte în cadrul Iniţiativei Calitatative.
În plus, UNHCR din Europa Centrală lucrează în parteneriat şi se coordonează cu Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale cu sediul la Viena, precum şi cu Frontex, cu sediul la Varşovia.
Share on Facebook Share on Twitter