Acesta este un rezumat al declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al UNHCR, Olga Sarrado – căreia îi poate fi atribuit textul citat – în cadrul briefingului de presă din data de 11 noiembrie de la Palatul Națiunilor din Geneva.
Milioane de oameni din Ucraina, Afganistan și din Orientul Mijlociu, strămutați din cauza conflictelor sau a persecuțiilor, s-ar putea confrunta cu o iarnă periculoasă, deoarece temperaturile scăzute se adaugă la suferința deja provocată de creșterea în spirală a prețurilor, de impactul persistent al pandemiei COVID-19 și de condițiile meteorologice extreme legate de criza climatică.
UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, atrage atenția că, pentru multe dintre persoanele strămutate forțat, iarna care vine va fi mult mai dificilă decât în ultimii ani. Multe familii strămutate nu vor avea altă opțiune decât să aleagă între hrană și căldură, în timp ce se vor strădui să își încălzească adăposturile, să se aprovizioneze cu haine călduroase și să gătească mese calde.
În tot Orientul Mijlociu, mulți sirieni și irakieni strămutați vor trebui să se confrunte din nou cu frigul extrem și cu furtunile de zăpadă. Pentru mulți dintre ei, aceasta va fi a 12-a iarnă consecutivă în care vor fi strămutați. UNHCR estimează că 3,4 milioane de refugiați sirieni și irakieni și de persoane strămutate în interiorul țării în Siria, Liban, Iordania, Irak și Egipt vor avea nevoie de asistență critică pentru a se pregăti și a face față iernii.
În Liban, unde criza economică severă îi împinge pe toți la limită, nouă din 10 refugiați sirieni trăiesc deja în sărăcie extremă, ceea ce îi obligă să reducă consumul de alimente și să suspende căutarea de îngrijiri medicale. Mulți dintre ei se îndatorează și mai mult în procesul de a căuta să își acopere nevoile de bază.
Milioane de ucraineni dezrădăcinați din casele lor de către războiul actual fie se vor confruntă cu iarna în condiții de strămutare, fie trăiesc în case deteriorate sau în clădiri nepotrivite pentru a-i proteja de frigul pătrunzător. La toate acestea se adaugă întreruperi în aprovizionarea cu energie, încălzire și apă, dar și pierderea mijloacelor de trai.
În Afganistan, unde temperaturile de iarnă pot coborî cu ușurință până la -25 de grade Celsius în anumite părți ale țării, multe familii strămutate și afectate de conflict vor fi expuse la intemperii. Iarna sosește pe fondul unui declin economic accentuat și la doar câteva luni după cutremurul din iunie din provinciile Paktika și Khost (sud-estul țării), în care mii de oameni au suferit pierderi și pagube devastatoare ale locuințelor.
Pe fondul unui efort continuu de a limita o catastrofă umanitară, inundațiile fulgerătoare și seceta continuă, de asemenea, să facă ravagii asupra vieților, proprietăților și mijloacelor de subzistență ale oamenilor, în timp ce în unele regiuni din Afganistan continuă să se raporteze noi strămutări.
În ciuda agravării nevoilor umanitare, perspectivele de finanțare pentru programele de ajutor și asistență care salvează vieți rămân sumbre. Din cauza lipsei de finanțare, UNHCR a fost nevoit recent să reducă programele sale esențiale în mai multe țări.
UNHCR a lansat o campanie globală de strângere de fonduri pentru iarnă cu scopul de a ajuta familiile strămutate cu forța în operațiunile menționate anterior să își satisfacă cele mai urgente nevoi în timpul celor mai reci luni ale anului.
Finanțarea va contribui la furnizarea de îmbrăcăminte călduroasă de iarnă, pături termice, reparații la domiciliu, panouri și lămpi solare, butelii de gaz și asistență în numerar pentru a acoperi alte nevoi esențiale de iarnă, inclusiv încălzirea.
Mai multe informații despre această campanie sunt disponibile aici: https://donate.unhcr.org/winter
Share on Facebook Share on Twitter