UNHCR și UNICEF înființează zeci de centre de sprijin în țările care găzduiesc refugiați din Ucraina
Geneva, 21 septembrie 2022 – De la escaladarea războiului din Ucraina, aproximativ 234.000 de refugiați din Ucraina au putut utiliza serviciile de protecție și sprijin oferite de 36 de hub-uri Blue Dot (Punct Albastru) înființate de UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, și UNICEF, Fondul ONU pentru copii, în șapte țări.
„Blue Dot Hubs” sunt spații sigure cu ghișeu unic, echipate pentru a oferi informații, consiliere, servicii pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial, asistență juridică și servicii de protecție pentru refugiați. Blue Dot Hub-urile au ca scop să ofere asistență tuturor refugiaților, cu un accent special pe copii, persoane cu dizabilități sau cu nevoi medicale, persoane în vârstă, persoane traficate, supraviețuitori ai violenței și refugiați din comunitatea LGBTQI+.
Persoanele cu nevoi specifice sau deosebit de vulnerabile pot fi identificate și îndrumate către servicii specializate. Punctele Albastre (Blue Dots) au un rol esențial servind, de asemenea, la identificarea și sprijinirea copiilor neînsoțiți și separați care călătoresc singuri, precum și la asigurarea educației informale și a îngrijirii copiilor aflați în primii ani de viață, care ajung în țara noastră.
„Conflictul armat internațional din Ucraina a creat o criză de protecție pentru femei, copii și persoanele cele mai vulnerabile, care reprezintă marea majoritate a celor care fug din Ucraina”, a declarat Pascale Moreau, Coordonator Regional pentru pentru Situația Refugiaților din Ucraina. „Hub-urile Blue Dot, care vizează sprijinirea centrelor comunitare și a eforturilor la nivel municipal, joacă un rol esențial în identificarea și oferirea de sprijin femeilor, copiilor, persoanelor cu dizabilități și altor persoane vulnerabile, despre care știm că se confruntă cu riscuri mai mari de violență bazată pe gen, trafic, abuz, suferință psihologică și separare a familiilor.”
Pe măsură ce milioane de persoane au fugit din Ucraina începând cu luna februarie a acestui an, UNHCR și UNICEF au înființat rapid hub-urile Blue Dot la punctele majore de de trecere a frontierei, de-a lungul rutelor de tranzit și în zonele urbane din țările vecine Ucrainei, care au primit refugiați. Printre acestea se numără gări, puncte de frontieră, centre de înscriere pentru asistență în numerar, centre de cazare pentru refugiați și centre comunitare. Până în prezent, au fost înființate 36 de Blue Dot Hub-uri în Bulgaria, Ungaria, Italia, Moldova, Polonia, România și Slovacia, care completează activitatea guvernelor și a altor parteneri în sprijinirea refugiaților.
„Se estimează că 7,1 milioane de ucraineni, majoritatea femei și copii, sunt refugiați în Europa”, a declarat Afshan Khan, Director Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală. „Hub-urile Blue Dot au fost o extensie vitală a serviciilor oferite de guvernele gazdă de identificare și trimitere a celor mai vulnerabili către sistemele naționale de îngrijire și protecție. Cu toate acestea, munca noastră nu se oprește aici. Copiii refugiați din Ucraina se confruntă cu provocări multiple și au nevoie de acces continuu la învățare, protecție socială, asistență medicală și alte servicii esențiale. Extinderea accesului la aceste servicii prin intermediul noii platforme digitale Blue Dots, care consolidează informațiile și direcționarea serviciilor sub o singură umbrelă incluzivă, ne va permite să continuăm să ajungem la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin relevant și în timp util.”
Întrucât mulți refugiați din Ucraina continuă să fugă din țară sau rămân în mișcare, bazându-se în mare măsură pe informațiile din social media și alte surse online pentru a lua decizii cu privire la locul și modul în care să călătorească, unde să se stabilească și cum să acceseze serviciile, UNHCR și UNICEF au lansat, de asemenea, o platformă „Digital Blue Dot”, https://bluedothub.org/
Această platformă digitală completează hub-urile Blue Dots fizice, oferind refugiaților acces la informații actualizate, exacte și localizate pe telefoanele lor mobile, inclusiv cu privire la drepturi, servicii sociale și furnizori cheie și cum să le acceseze, precum și cum să rămână în siguranță.
Punctul Albastru digital este ușor de utilizat pe mobil și tabletă, este actualizat în permanență și este disponibil în limbi-cheie, inclusiv în ucraineană și rusă.
Pentru a afla mai multe despre punctele albastre, vă rugăm să consultați această broșură.
Notă:
Refugiații din țările învecinate pot localiza cel mai apropiat Blue Dot și pot afla mai multe informații despre serviciile oferite utilizând harta interactivă de pe site-ul Digital Blue Dot: https://bluedothub.org/
Persoane de contact pentru mass-media:
UNICEF: Iryna Mazur, șefă de comunicare, UNICEF ECARO; [email protected]
UNHCR: Natalia Prokopchuk, ofițer superior de comunicare, Biroul regional pentru Europa al UNHCR [email protected]
Despre UNHCR:
UNHCR protejează persoanele forțate să își părăsească locuințele din cauza conflictelor și a persecuțiilor. Lucrăm în peste 137 de țări, protejând milioane de oameni prin intervenții care salvează vieți, protejând drepturile fundamentale ale omului și ajutându-i să își construiască un viitor mai bun.
Despre UNICEF
UNICEF lucrează în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a ajunge la cei mai defavorizați copii din lume. În peste 190 de țări și teritorii, lucrăm pentru fiecare copil, oriunde, pentru a construi o lume mai bună pentru toată lumea.
Share on Facebook Share on Twitter