Izolată de prietenii ei și la sute de kilometri de casă, Kate visează la conectare. Dar, odată cu incertitudinile războiului din Ucraina, visele ei au căpătat o nouă formă.
Înainte de a fi nevoită să fugă în România alături de mama și de fratele ei mai mic, Kate, în vârstă de 17 ani, era studentă la Academia de Stat de Arte Decorative Aplicate și Design din Kiev. Studiile ei s-au axat pe utilizarea artei și a designului pentru a crea jocuri interactive.
În prezent, majoritatea colegilor ei de clasă sunt și ei refugiați – împrăștiați în toată Europa – și, prin urmare, pentru Kate, conceptul unei experiențe de joc comune este mai important ca niciodată. În timp ce joacă jocuri online cu prietenii ei, ea observă personajele, conceptele, designurile și scenariile care inspiră un joc captivant și conectant.
„Proiectele vin din mintea mea, iar unele scene vin din inima mea”, explică ea. „Vreau ca oamenii să comunice [bine], să aibă interacțiuni bune. Așadar, a fost frumos să creez niște jocuri în care oamenii se pot juca împreună.”
Deși familia ei a găsit siguranță în București, capitala României, singurătatea este acută. Kate s-a simțit separată de comunitatea ei de artiști, iar războiul a afectat modul în care experimentează arta.
„Am văzut o singură [lucrare] de artă. Era [un] oraș distrus și fantome de oameni și copii lângă o rachetă”, își amintește ea. „Era în Mariupol și – oh, este atât de trist și dureros să te uiți la ea”.
Pentru Kate și familia ei, această artă reflectă propria lor experiență.
„Mama nu a vrut să plece de acasă pentru că bunicii noștri sunt acolo și soțul ei este acolo, dar după câteva bombardamente, am decis să plecăm”, spune ea. „Am [călătorit] timp de trei zile”.
Familia lui Kate se numără printre sutele de mii de refugiați din Ucraina care au trecut granița în România. Mai mult de 83.000 au ales să rămână acolo. UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, și partenerii săi oferă sprijin în timp ce refugiații trec în România și încearcă să stabilească un sentiment de normalitate.
La scurt timp după ce a ajuns în București, familia lui Kate a vizitat un centru de înscriere al UNHCR, unde au fost înregistrați pentru a primi asistență în numerar. În plus, Guvernul României oferă un statut de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina, care include acces la educație, asistență medicală și la piața muncii. Aproximativ două treimi dintre refugiații care solicită protecție temporară sunt femei.
În prezent, fratele mai mic al lui Kate merge la școală, iar mama ei este capabilă să asigure nevoile familiei – chiar și câteva rechizite artistice pentru a le înlocui pe cele pe care Kate a fost nevoită să le lase în Ucraina.
Studiile universitare ale lui Kate au fost reluate cu câteva cursuri online și grupuri de discuții, la care se alătură mulți dintre colegii ei de clasă care au fost, de asemenea, forțați să își părăsească locuințele, aflându-se acum în din țări precum Polonia. La câteva luni de la începutul războiului, comunitatea lor academică revine la viață.
„Avem discuții de grup despre fiecare curs, în care ne ajutăm unii pe alții”, explică ea. „Mă gândesc la câteva idei despre personajele mele sau despre povestea lor”.
România este o sursă de inspirație pentru artiști…
Caietele lui Kate sunt pline cu personajele care îi vor popula jocurile, precum și cu peisajele care vor forma lumea din jurul lor. De asemenea, țara în care familia ei și-a găsit refugiul reprezintă o sursă de creativitate pentru ea.
„România este o sursă de inspirație pentru artiști ca mine”, spune ea cu entuziasm. „Aici totul este deja înflorit. Copacii și peisajele sunt atât de frumoase. Și îmi place la nebunie.”
Deși viziunea și aspirațiile lui Kate au fost influențate de experiențele sale ca refugiată, cea mai mare dorință a ei rămâne legată de casă.
„Vreau să trăiesc. Îmi place viața mea. Vreau să îmi continui studiile,” spune ea. „Sperăm cu toții să ne întoarcem cu la casa noastră într-o zi, și să o putem construi împreună.”
Share on Facebook Share on Twitter