București, 10 martie 2022 – Guvernele Republicii Moldova și României, susținute de Agenția ONU pentru Refugiați, UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație, OIM, au pus în aplicare transferul persoanelor care au fugit din Ucraina, inclusiv a cetățenilor din țări terțe, din sudul Moldovei în România, o călătorie de aproximativ 230 de kilometri. Primul convoi a plecat în această dimineață de la Punctul de Trecere a Frontierei Palanca, transportând 250 de refugiați la Huși, în România.
Până la data de 10 martie, peste 300.000 de persoane au fugit din Ucraina în Republica Moldova, iar 83.000 de refugiați au rămas în țară. Este posibil să vină mult mai mulți dacă situația din sud-vestul Ucrainei se va deteriora.
Guvernul României face un pas în față cu generozitate, în semn de solidaritate cu Republica Moldova, pentru a o sprijini în gestionarea primirii acestor refugiați care fug în număr mare din Ucraina.
„Suntem recunoscători guvernelor Republicii Moldova și României, precum și tuturor țărilor învecinate cu Ucraina pentru răspunsul lor rapid și pentru generozitate”, a declarat Lars Johan Lonnback, șeful misiunii OIM în Moldova.
„Prioritatea numărul unu este de a ne asigura că toți cei care fug din calea războiului beneficiază de protecție, adăpost, nevoi de bază și servicii de sprijin, inclusiv asistență psihosocială. Transportul ulterior în condiții de siguranță, va împiedica formarea de grupuri mari aflate în așteptare la punctele de trecere a frontierei, ceea ce ar pune o presiune suplimentară asupra infrastructurii existente, și va contribui la protejarea femeilor și fetelor de riscurile traficului de persoane și ale violenței bazate pe gen”, a adăugat el.
UNHCR și OIM în România pun la dispoziție opt autobuze pentru a transfera refugiații între punctele de trecere a frontierei Palanca din Moldova și Albița din România, unde Poliția de Frontieră din Moldova și România vor efectua formalitățile de trecere.
Ultima oprire va fi în orașul românesc Huși, unde Departamentul pentru Situații de Urgență din România a organizat o unitate de tranzit. De acolo, refugiații vor fi transferați în alte localități din România, în funcție de nevoile fiecăruia.
„Aceasta este o inițiativă lăudabilă și o excelentă demonstrație de solidaritate cu poporul și Guvernul Republicii Moldova și reflectă, de asemenea, excelenta colaborare cu autoritățile române pentru a face față provocărilor presante”, a declarat Roland Schilling, reprezentantul UNHCR pentru Europa Centrală.
„Inițiativa celor două țări este în mare măsură în concordanță cu angajamentele globale prezentate în Pactul Global privind Refugiații, pentru o împărțire echitabilă a responsabilității, pentru care UNHCR a pledat întotdeauna”, a adăugat el.
De asemenea, OIM și UNHCR poartă discuții cu autoritățile din Republica Moldova cu privire la deschiderea unor noi puncte de trecere între Ucraina și Moldova și achiziționează cititoare mobile de documente pentru a se asigura că persoanele sunt înregistrate la sosirea în Moldova, înainte de a se deplasa mai departe, și pentru a se asigura că nevoile lor sunt acoperite.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
În Chișinău:
În București:
În Bruxelles:
În Geneva:
Share on Facebook Share on Twitter