Acesta este un rezumat a ceea ce a fost spus de către purtătorul de cuvânt al UNHCR Shabia Mantoo – căruia textul citat îi poate fi atribuit – la informarea de presă de astăzi de la Palatul Națiunilor din Geneva.
UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a lansat ieri o recomandare împotriva întoarcerilor forțate pentru Afganistan, solicitând o interdicție pentru returnarea forțată a cetățenilor afgani, inclusiv a solicitanților de azil cărora li s-au respins cererile.
Ca urmare a deteriorării rapide a situației securității și a drepturilor omului în cea mai mare parte a tării și a urgenței umanitare care se desfășoară, UNHCR solicită Statelor să oprească returnările forțate ale cetățenilor afgani pentru care s-a stabilit anterior că nu au nevoie de protecție internațională.
UNHCR rămâne îngrijorat cu privire la riscul încălcării drepturilor omului împotriva civililor în acest context în evoluție, inclusiv a femeilor și fetelor, a celor percepuți că au o relație actuală sau trecută cu guvernul afgan, cu organizații internaționale sau cu forțele militare internaționale.
De la începutul anului, peste 550.000 de afgani au fost strămutați intern ca urmare a conflictelor și nesiguranței. În timp ce civilii au fugit sporadic în număr mai mic către țările vecine cu Afganistanul, situația continuă să evolueze rapid.
Având în vedere că situația rămâne fluidă și incertă, UNHCR continuă să solicite accesul la teritoriu pentru a primi civilii care fug din Afganistan și pentru a asigura respectarea principiului nereturnării în orice moment – interdicția de a readuce persoanele în situații de pericol.
Statele au responsabilitatea legală și morală să-i primească pe cei care fug din Afganistan în căutare de siguranță și să nu returneze refugiații în mod forțat.
UNHCR a salutat acțiunile recente întreprinse de mai multe state pentru a opri temporar deportările solicitanților de azil respinși.
Recomandările UNHCR împotriva întoarcerilor forțate în Afganistan rămân în vigoare până când securitatea, statul de drept și condițiile drepturilor omului se îmbunătățesc suficient de mult în țară astfel încât să permită revenirea sigură și demnă.
Poziția UNHCR privind Returnările în Afganistan este disponibilă aici
Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă rugăm să contactați:
Share on Facebook Share on Twitter