Desenând ”Acasă” și ”Speranță”

Hangama Amiri avea șapte ani când talibanii au invadat Kabul în 1996. Războiul și haosul i-au devastat cartierul, lăsând familiei ei nicio altă opțiune decât să fugă. Forțați să-și părăsească comunitatea, au început o călătorie grea în căutarea siguranței, mergând mai întâi în Pakistan și mai târziu în Tadjikistan înainte de a fi relocați în Canada în 2005.

În timp ce familia ei se muta dintr-un loc în altul, Hangama purta mereu cu ea creion și hârtie. Desenarea experiențelor ei la o vârstă fragedă i-a dat „un sentiment de libertate,” spune ea. Astăzi, la 31 de ani, ea a transformat acea practică timpurie într-o carieră de succes ca artist. Piesele ei colorate din material textil, care amintesc și reconfigurează orașul natal din Kabul, sunt vizibile în galeriile din întreaga lume.

Acum, Hangama a proiectat un emoji lansat astăzi de UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați și Twitter, pentru a marca Ziua Mondială a Refugiaților. Emoji-ul, care va fi disponibil pe Twitter în perioada 13-23 iunie, prezintă o inimă albastră, cuprinsă între două mâini.

Așezată în studioul său luminat de soare, lângă campusul Universității Yale, unde a absolvit în 2020 cu un master în Arte Frumoase, Hangama a răspuns la unele dintre întrebările noastre despre artă, casă și speranță. Conversația a fost editată pentru durată și claritate.

Spuneți-ne cum ați devenit artist și ce înseamnă arta pentru dvs.

M-a interesat să desenez încă de copil, când am devenit refugiat după războiul din Afganistan. Când locuiam în Tadjikistan, exista un program de artă al UNHCR care oferea copiilor refugiați șansa de a crea artă, de a-și folosi imaginația. A existat, de asemenea, o competiție și pentru această competiție am desenat o reconstrucție a sculpturilor Buddha Gemene care au fost distruse în 2001 de talibani. A fost o imagine cu adevărat plină de speranță pentru Afganistan. Piesa a primit premiu întâi și, din fericire, am intrat într-un colegiu de artă și design din Dușhanbe, Tadjikistan. De atunci, încă mai fac artă și sunt cea mai privilegiată persoană – artist din zilele noastre.

Ne puteți spune mai multe despre designul pe care l-ați creat și mesajul din spatele acestuia?

Am decis să vin cu o idee despre speranță, unire și dragoste în același timp. Cred că aceste trei cuvinte sunt foarte puternice în raport cu ceea ce înseamnă migrație sau a fi refugiat. Înseamnă unirea. Înseamnă să am familia mea în jurul meu. Înseamnă să am dragostea în jurul meu, pentru că acestea sunt singurele lucruri de care ne ținem strâns. De asemenea, am vrut să fac ceva foarte simplu, dar și foarte puternic. Mâna este un gest foarte puternic. Inima, care are o formă foarte simplă, este, de asemenea, universală. Am vrut să fac acest gest cu o mână care vine din est și cealaltă din vest – pentru că din est și din vest, susținem această dragoste care se află între ele. Culoarea inimii este, de asemenea, albastră, ceea ce înseamnă Pământul albastru.

Cine sunt oamenii al căror impact îl porți oriunde mergi?

Persoana care a jucat întotdeauna un rol imens în viața mea, ca artist este mama mea. Fiind alături de ea și martora experiențelor legate de  mutarea dintr-o țară în alta,  cred că mama este una dintre cele mai puternice femei pe care le-am cunoscut vreodată. Mă gândesc și la mătușile mele – la femeile din Afganistan, în general. Ele sunt cele mai curajoase supraviețuitoare.

A fost arta o modalitate de a face față incertitudinii pe tot parcursul călătoriei tale?

Nu este arta cea care îmi oferă un răspuns, ci faptul de a crea artă mă ajută să  conștientizez lucrurile. Nu mi-aș dori ca totul să fie perfect în lumea mea, deoarece lumea mea nu a fost niciodată perfectă și niciodată nu va fi pentru că locuiesc încă într-o țară străină. Deci, are mult mai mult sens să exprim imperfecțiunea din lumea mea.

Printre cele mai puternice lucruri care m-au ajutat să merg mai departe au fost amintirile din copilărie – acele amintiri fragile ale copilăriei, pe care le port cu mine și astăzi. Copil fiind, văzând război sau alte conflicte în comunitate sau în toată țara, nu înțelegi ce se întâmplă. Aceste amintiri și experiențe au continuat să crească și să crească. De aceea, de fiecare dată când încep munca, mă întorc întotdeauna și retrăiesc aceste amintiri și încerc să văd ce fel de povești voi picta sau desena astăzi. Lucrul cu memoria este unul dintre punctele forte pentru mine, mă ajută să învăț despre mine și despre cine sunt ca artist.

Povestește-ne despre ce înseamnă acasă pentru tine.

În aceste zile, acasă este o amintire pentru mine. A devenit mai mult un sentiment decât să te gândești cu adevărat la casă ca teritoriu sau ca un lucru fizic. Acasă este în inima mea. Dar este un lucru pe care nu-l pot mirosi, pe care nu-l pot atinge, pe care nu pot merge. Am [multe] case. Studioul meu este o casă pentru mine uneori, deoarece îmi oferă un sentiment de libertate, un sentiment de cine sunt, un sentiment de pace. Afganistanul va fi întotdeauna în munca mea.

Ce speri pentru viitor?

Unul dintre obiectivele mele viitoare ca artist este să mă întorc cândva în Afganistan și să deschid o instituție de artă. Vreau să creez acea comunitate de artiști și să-i invit în această zonă creativă.

• Citește și: Afghan-Canadian refugee artist designs World Refugee Day Twitter emoji

 

 

Share on Facebook Share on Twitter