UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, deplânge recenta decizie a guvernului maghiar de a extinde un decret care autorizează poliția să îndepărteze automat și rapid price persoană interceptată pentru intrarea și șederea neregulamentară.
Ca urmare a acestei decizii, persoanelor care ar putea avea nevoie de protecție internațională li se refuză accesul pe teritoriu și la procedurile de azil. Din 2016, autoritățile maghiare au îndepărtat forțat mai mult de 71.000 de persoane.
Decretul din 2016 prin care se declara o „situație de criză din cauza imigrației în masă”, care acoperă întregul teritoriu al Ungariei, a fost extins în continuare, la 27 februarie. Această decizie vine într-un moment în care sosirile în Uniunea Europeană, inclusiv în Ungaria, continuă să scadă în fiecare an. Numărul celor care au ajuns în UE pe mare și pe uscat în 2020 (95.000 de persoane) a scăzut cu 75% în comparație cu 2016 (373.652).
Această ultimă decizie vine în urma unui șir de evoluții îngrijorătoare ce împiedică accesul la azil. În mai 2020, Guvernul Ungariei a introdus alte dispoziții legislative extraordinare ca răspuns la situația COVID-19, cerând persoanelor care solicită protecție internațională să își exprime mai întâi intenția de a solicita azil la Ambasada Ungariei în țările vecine din afara UE, înainte ca acestea să poată, eventual, accesa teritoriul și procedurile de azil din Ungaria.
„Îndemnăm Guvernul Ungariei să retragă aceste dispoziții legislative și să se asigure că persoanele care doresc să solicite protecție internațională, dintre care multe fug de război, violență și persecuție, au acces efectiv pe teritoriul său și la procedura de azil. UNHCR este gata să sprijine Guvernul Ungariei să își revizuiască sistemul de azil pentru a-l alinia la legislația internațională privind refugiații și drepturile omului ”, a declarat directorul Biroului UNHCR pentru Europa, Pascale Moreau.
„Provocările de astăzi ale deplasării forțate necesită răspunsuri globale și regionale, în spiritul solidarității, și nu inițiative independente care erodează sistemul internațional de protecție. Acest sistem, acum în vârstă de 70 de ani, a rezistat testului timpului și multor situații de criză. Există o responsabilitate colectivă de a proteja acest sistem. ”
Dreptul de a solicita și de a beneficia de azil este un drept fundamental al omului garantat de dreptul internațional și este susținut de cadrul legal al Convenției privind refugiații din 1951. Atunci când statele introduc măsuri legitime pentru a-și controla frontierele, aceasta trebuie făcută într-un mod care să fie în concordanță cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, inclusiv principiul nereturnării și respectarea dreptului de a solicita azil și de a se bucura de acesta.
Share on Facebook Share on Twitter