Selectați o limbă pentru această secțiune:

Selectați o limbă pentru site-ul nostru global:

Selectați un site de țară:
 
„Rupe tăcerea. Suntem alături”: Organizațiile Națiunilor Unite, Ministerul Muncii, Protecție Sociale și Familiei, și Organizațiile Societății Civile lansează campania de comunicare pentru combaterea si prevenirea violenței în bază de gen

„Rupe tăcerea. Suntem alături”: Organizațiile Națiunilor Unite, Ministerul Muncii, Protecție Sociale și Familiei, și Organizațiile Societății Civile lansează campania de comunicare pentru combaterea si prevenirea violenței în bază de gen

Violenţa împotriva femeilor și violenţa în familie sunt pe larg răspândite și sistemice în Republica Moldova. Estimările sugerează că mai mult de 63 la sută dintre femei și fete, cu vârsta cuprinsă între 15-65 de ani au experimentat cel puţin o formă de violenţă din partea partenerului. Două din cinci femei (40%), au declarat că au suferit violență fizică și/sau sexuală din partea unui partener de viață sau a unui necunoscut de la vârsta de 15 ani. Aproape jumătate dintre femei (49%) indică că au fost hărțuiți sexual. Mai mult de una din cinci femei (22%) raportează că au suferit o formă de violență fizică din partea unui adult până la vârsta de 15 ani.

 

Peste 65 la sută dintre refugiații ucraineni din Republica Moldova sunt femei. Femeile și fetele ce se află în zone de conflict, în mișcare, la punctele de trecere a frontierei se confruntă cu riscuri crescute de violență bazată pe gen, exploatare și abuz. Femeile tinere, care călătoresc singure prezintă un risc crescut de a fi traficate în scopul exploatării sexuale.

 

„Rupe tăcerea. Suntem alături.” este o campanie de informare al cărei start este dat astăzi de Grupul intersectorial privind prevenirea violenței în bază de gen, condus de UNFPA, UNHCR, UN Women și UNICEF, alături de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Împreună, ne propunem să sensibilizăm opinia publică, astfel încât victimele violenței în bază de gen să solicite ajutor și să înceapă o viață nouă, fără abuzuri fizice, emoționale, economice sau de orice alt fel.

 

De asemenea, prin intermediul campaniei, ne dorim să încurajăm dialogul, schimbarea și să promovăm responsabilitatea, pentru ca cei aflați în suferință să aibă parte de servicii sigure și cuprinzătoare.

 

Campania este lansată în cadrul a inițiativei globale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Acțiunea globală este menită să crească gradul de conștientizare și promovarea inovațiilor și a schimbului de bune-practici pentru a opri „pandemia” globală de violență împotriva femeilor și a fetelor. Activitățile se încadrează în inițiativa UNiTE a Secretarului General al ONU ce are drept scop stoparea fenomenului violenței în bază de gen, până la finele anului 2030.

 

Campania de informare se va desfășura în perioada Noiembrie 2022 – Martie 2023 și va promova coeziunea socială, îndemnând oamenii să recunoască, să ia atitudine și să acționeze împotriva violenței în bază de gen.

 

Printr-o serie de evenimente de informare comunitară, parteneriate și activități media, ce sunt bazate pe dialog proactiv privind problema violenței în bază de gen, furnizorii de servicii și membrii activi ai comunității, vor crea un mediu de suport și informare pentru a crește gradul de informare privind serviciile existente.

 

La fel, campania are obiectivul de a crește gradul de responsabilizare comunitara, astfel încât fiecare efort umanitar să ofere celor afectați sau expuși riscului de violență, servicii sigure și cuprinzătoare centrate pe supraviețuitorii violenței în bază de gen.

Subgrupul de lucru intersectorial privind combaterea violenței în bază de gen, reunește peste 63 de organizații naționale și internaționale și entități guvernamentale. Membrii grupului se reunesc pentru a consolida prevenirea violenței bazate pe gen, atenuarea riscurilor și pentru a se asigura că drepturile femeilor și fetelor refugiate, inclusiv dreptul lor de a trăi fără violență, rămân în centrul răspunsului umanitar al Republicii Moldova.

 

Pentru mai multe informații despre activitățile campaniei, vă rugăm contactați:

Pentru MMPS: Diana Blănaru, Șef Departament Comunicare, [email protected]

Pentru UNFPA: Ene Tuyliyeva, Communications Analyst/Humanitarian, [email protected]

Pentru ICNUR: Irina Odobescu, Communications Associate, [email protected]

Pentru ONU Femei: Olesea Simion, Communications Specialist, [email protected]

Pentru UNICEF: Angela Munteanu, Communications Officer, [email protected]

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a oferit două vehicule și un set de echipamente de birou Oficiului Avocatului Poporului în Republica Moldova

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a oferit două vehicule și un set de echipamente de birou Oficiului Avocatului Poporului în Republica Moldova

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a oferit două vehicule și un set de echipamente de birou Oficiului Avocatului Poporului în Republica Moldova. Echipamentele livrate fac parte din sprijinul UNHCR acordat Guvernului Republicii Moldova și agențiilor sale specializate care lucrează pe probleme de protecție a refugiaților și drepturile omului.

„UNHCR face pas înainte în parteneriatul nostru cu Biroul Ombudsmanului”, a declarat Francesca Bonelli, Reprezentanta Agenția ONU pentru Refugiați în Republica Moldova. „Aceste echipamente va contribui la continuarea activității extraordinare a Biroului, asigurând protecția refugiaților și a persoanelor aflate în dificultate.”

În luna august curent, UNHCR a semnat un acord de partneriat cu Oficiul Avocatului Poporului pentru a consolida colaborarea acestuia în sprijinul angajamentului existent cu refugiații, drepturile omului, formarea și consolidarea capacităților autorităților relevante.

În prezent, Oficiul Ombudsmanului coprezidează Grupul de lucru pentru protecție al Forumului de coordonare a refugiaților (RCF). RCF este un organism comun de coordonare condus de Guvernul Republicii Moldova și UNHCR, care reunește actori umanitari din țară – inclusiv agențiile ONU și societatea civilă, cu omologii guvernamentali naționali, autoritățile locale, sectorul privat, organizațiile conduse de refugiați și altele – pentru a coopera în vederea menținerii și îmbunătățirii răspunsului față de refugiații veniți din Ucraina și comunitățile gazdă.

„Performanța înaltă a asistenței tehnice oferite de UNHCR ne va ajuta cu siguranță să ne desfășurăm activitățile de monitorizare a respectării drepturilor refugiaților într-un mod prompt și eficient la nivel central și local”, a declarat Ceslav Panico, Ombudsmanul Republicii Moldova. 

Începând cu luna martie 2022, în Republica Moldova au sosit 660.527 de persoane din Ucraina, iar numărul refugiaților găzduiți  ajunge la 94.000. Guvernul, societatea civilă și cetățenii  Republicii Moldova au dat dovadă de un răspuns remarcabil la criza refugiaților. Un număr substanțial dintre cei care rămân în Moldova sunt femei, copii și refugiați vârstnici, care au adesea nevoie de un sprijin deosebit în accesarea serviciilor.

Ambasada Japoniei în Moldova și UNHCR face totalurile concertelor la pian „Solidarity Moldova”

Ambasada Japoniei în Moldova și UNHCR face totalurile concertelor la pian „Solidarity Moldova”

Chișinău – În seara de 26 octombrie 2022, pianistul Tempei Nakamura, își încheie turneul de bunăvoință Solidarity Moldova cu un recital la pian la Chișinău.

În timpul vizitei în Republica Moldova din acestă săptămână, Tempei s-a întâlnit cu cei recent forțați să-și părăsească casele, iar prin intermediul muzicii solicită sprijinul global pentru refugiați.

În declarațiile sale care au marcat sosirea sa în Moldova, Tempei a menționat: „Sunt aici, în Moldova, întâlnind oameni pe care războiul din Ucraina i-a forțat să-și părăsească casele. De-a lungul anilor am avut șansa să cânt muzică în multe țări, inclusiv în Ucraina, mă bucur că am avut șansa să cânt pentru oamenii din Moldova și refugiații veniți din Ucraina”.

Tempei Nakamura se află în Moldova, începând de duminică, 23 octombrie, timp în care s-a întâlnit cu refugiații care și-au părăsit casele din cauza războiului, ascultându-le istoriile și interpretând muzică pentru ei, dar și pentru comunitatea locală.

Primele întâlniri și recitaluri le-a avut la Cahul. Acolo a evoluat la Palatul de Cultură din Cahul pentru refugiați și comunitatea locală, fiind prezenți și primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș, ambasadorul Japoniei în Moldova, Excelența Sa, Yoshihiro Katayama, și reprezentații Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).

„Cunoaștem cu toții precum că Moldova este țara în care Guvernul și oamenii imediat, după izbucnirea războiului, au început să primească și să găzduiască oamenii din Ucraina. Din acest motiv, de data aceasta, Tempei și-a dorit să susțină un șir de recitaluri de pian în Republica Moldova. Cu această ocazie doresc să exprim încă o dată respectul nostru cel mai înalt față de acei moldoveni cu inimă caldă care continuă să se dedice pentru această cauză nobilă”, a spus Excelența Sa Yoshihiro Katayama, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.

Apoi, luni, 24 octombrie, pianistul s-a întâlnit cu persoane refugiate într-unul din Centrele de Acomodare pentru refugiați, înainte de a susține un scurt concert improvizat pentru un grup de copii și părinți la Centrul Comunitar 151. Acest Centru este susținut de Agenția ONU pentru Refugiați împreună cu partenerii A.O. LAOLALTĂ și centrul de Drept al Avocaților și are la bază furnizarea serviciilor comunitare și juridice pentru refugiați și comunitatea locală.

De asemenea, marți, 25 octombrie, Nakamura Tempei, Ambasadorul Japoniei în Moldova, Excelența Sa Yoshihiro Katayama, a vizitat refugiații din Bălți, fiind însoțiți de UNHCR. Al doilea recital de bunăvoință al lui Nakamura a avut loc la Palatul de Cultură Bălți.

În cele din urmă, pe 26 octombrie, Nakamura a evoluat la Sala cu Orgă, Chișinău. Evenimentul a marcat finalul turneului de bunăvoință „Solidarity Moldova”, care a fost organizat de Ambasada Japoniei în Moldova și Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR). Nakamura a evoluat în fața unei mulțimi de refugiați, reprezentanți ai Guvernului, corpului diplomatic, membrii agențiilor ONU, comunitatea umanitară și publicul larg.

„Muzica nu cunoaște hotare”, a spus Francesca Bonelli, Reprezentantul UNHCR în Moldova „Are puterea de a conecta oamenii forțați să treacă granițele în căutarea siguranței, cu puținul pe care l-au luat cu ei. Muzica poate, de asemenea, să întărească sentimentul de unitate și solidaritate și ne spune că putem să ne unim și să lucrăm pentru a sprijini refugiații”

Japonia se numără printre cei mai importanți donatori ai UNHCR care sprijină furnizarea ajutorului umanitar și provizii de urgență pentru refugiații din Moldova. Agenția ONU pentru Refugiați și partenerii contribuie la sprijinirea și protejarea celor mai vulnerabili refugiați, inclusiv prin îngrijire specializată pentru femei, copii, vârstnici și cei cu nevoi speciale.

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, și Oficiul Avocatului Poportului, Ombudsmanul Republicii Moldova, își unesc forțele pentru a susține și promova drepturile omului în cazul refugiaților și comunităților gazdă

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, și Oficiul Avocatului Poportului, Ombudsmanul Republicii Moldova, își unesc forțele pentru a susține și promova drepturile omului în cazul refugiaților și comunităților gazdă

Chișinău, Moldova, 24 august 2022: UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați a semnat recent un nou acord cu Oficiul Avocatului Poporului din Republica Moldova pentru a-și consolida colaborarea în sprijinul drepturilor omului în cazul refugiaților și alte persoane aflate în mandatul UNHCR în țară. Acest acord se bazează pe angajamentul existent al Ombudsmanului de a oferita asistență pe probleme de protecție a refugiaților, inclusiv monitorizarea drepturilor și formarea autorităților relevante.

„Sunt încântată să consolidez acest parteneriat important cu un avocat-cheie al drepturilor omului în Republica Moldova”, a declarat Francesca Bonelli, Reprezentanta UNHCR în Republica Moldova. „Sprijinul UNHCR, pe lângă expertiza deja notabilă a Ombudsmanului, va ajuta la îmbunătățirea înțelegerii noastre colective asupra drepturilor omului în acest răspuns umanitar și asupra modului în care putem răspunde împreună atât când e vorba despre refugiații veniți din Ucraina, cât și comunitățile gazdă.”

Ca un semn concret al angajamentului lor aprofundat față de răspunsul la criza refugiaților, Oficiul Ombudsmanului a fost de acord să co-prezideze Grupul de lucru pentru protecție al Forumului de coordonare pentru refugiați (RCF). RCF este un organism comun de coordonare condus de Guvernul Moldovei și UNHCR, care reunește actori umanitari din țară – inclusiv agențiile ONU, societatea civilă, omologii guvernamentali naționali, autoritățile locale, sectorul privat, organizațiile conduse de refugiați și altele – să coopereze în menținerea și îmbunătățirea răspunsului umanitar față de refugiații veniți din Ucraina și comunitățile gazdă.

„Cu certitudine, acest parteneriat de colaborare aduce o valoare adăugată Oficiului Avocatului Poporului pentru a consolida capacitățile de protecție și promovare a drepturilor refugiaților pe teritoriul Republicii Moldova și mă bucur că împreună UNHCR și Oficiul Avocatului Poporului pot contribui la realizarea protecției și respectarea drepturilor refugiaților, inclusiv a celor care au nevoie de protecție internațională”, a declarat Ceslav Panico, Avocatul Poporului Republicii Moldova.

Republica Moldova a primit aproape 536.000 de persoane venite din Ucraina, iar în prezent găzduiește peste 92.000 de refugiați veniți din țara vecină. Un număr substanțial dintre cei care rămân în Moldova sunt femei, copii și refugiați vârstnici, care adesea au nevoie de un sprijin special pentru a avea acces la serviciile necesare.

Refugiații sunt oamenii care nu au avut de ales, decât să își părăsească țările de origine sau de reședință pentru a evita persecuția și pentru a-și salva viețile. Nu aveau alte opțiuni decât să caute refugiu în alte țări precum Moldova, care oferă refugiaților un loc sigur, până la găsirea unei soluții pe termen lung.

Italy supporting the refugee response in Moldova through UNHCR

Italy supporting the refugee response in Moldova through UNHCR

Chisinau, Moldova, 20 September 2022: – Italy, and UNHCR, the UN Refugee Agency, today handed over various equipment to the Ministry of Internal Affairs of the Republic of Moldova (MIA) to support the government’s response to the refugee emergency from Ukraine. Since the start of the refugee crisis in Ukraine due to the ongoing armed conflict, the Ministry of Internal Affairs has mobilized its workforce, to ensure the efficient, safe and humane management of the massive refugee inflows. It has adjusted its legislative framework to ensure border crossing points operate non-stop with maximum use of its infrastructure. Furthermore, the government with the support of UNHCR and the international community is taking firm steps toward enacting temporary protection measures for refugees. An act that will ensure a legal and safe stay of displaced people seeking safety in the country. Ensuring safe and dignified crossing of refugees to our territory is a commitment that we honour” said Ana Revenco, the Minister of Internal Affairs of the Republic of Moldova. “The support of our international friends such as Italy and UNHCR add to our effort to improve our capacity and preparedness to respond when needed”. The donated equipment which includes vehicles, power generators, computers, and office equipment will be used by the Ministry of Internal Affairs to strengthen their mobility and increase their monitoring capacity. With a contribution of over USD10M, Italy supports the refugee response in Moldova in addition to boosting the government’s social protection capacity for the benefit of displaced people and local communities as well. “Since the beginning of the ongoing war, Italy has been supporting Moldova, both financially and in kind, in its efficient management of the Refugees flow from Ukraine”. Said Lorenzo Tomassoni, The Ambassador of Italy in Moldova. “I commend the people of Moldova for their hospitality and Moldovan Institutions, starting with Border Police, for their sense of duty. We are very satisfied with our cooperation with the UNHCR, which is making the best out of our 10 million euros funding. It’s not only the vehicles donated today to the Ministry of Internal Affairs, nor the monthly cash assistance provided to over 80.000 Refugees. I am also referring to the crucial expertise that is helping Moldova to rapidly shape its legislation on Temporary Protection in compliance with EU standards, thus contributing to the strategic goal of EU accession.” UNHCR is bolstering its capacity in Moldova, extending international support to the refugees, and providing much-needed humanitarian supplies through the government of the Republic of Moldova. “Italy is amongst UNHCR’s top donors in Moldova,”, said Francesca Bonelli, the UNHCR Representative in the Republic of Moldova. “We are thankful for the generous support provided to the government and people of Moldova who exhibited remarkable hospitality for refugees since the start of the crisis.” As of 15 September, over 608,694 refugees from Ukraine entered Moldova. The majority have moved on to other European countries, with some 90,655 still generously hosted in the country.

UN welcomes and supports initiative to fast-track transfer of people fleeing Ukraine to Romania through Moldova

UN welcomes and supports initiative to fast-track transfer of people fleeing Ukraine to Romania through Moldova

Chisinau, 10 March 2022 – The Moldovan and Romanian Governments, supported by the UN Refugee Agency, UNHCR and the International Organization for Migration, IOM have set in place the transfer of people who fled Ukraine, including third-country nationals, from southern Moldova to Romania, a journey of some 230 kilometers. The first convoy departed the Palanca border crossing point this morning, transporting 250 refugees to Husi in Romania.

As of 10 March, over 300,000 people have fled Ukraine into Mold

ova with 83,000 refugees staying in the country. Many more may come should the situation in the southwest of Ukraine deteriorate.

The Government of Romania is generously stepping forward in solidarity with the Republic of Moldova, to support them in managing the reception of those refugees fleeing Ukraine in huge numbers.

“We are grateful to the Governments of the Republic of Moldova and Romania, and all countries neighboring Ukraine for their rapid response and generosity,” said Lars Johan Lonnback, IOM’s Chief of Mission in Moldova.

“The number one priority is to ensure that all those fleeing the war have protection, shelter, basic needs, and support services, including psychosocial assistance. Safe onward transport will ensure crowds do not build up at border crossings putting added pressure on the existing infrastructure and will help protect women and girls from the risks of human trafficking and gender-based violence” he added.

UNHCR and IOM in Romania are providing eight buses to transfer the refugees between the Border Crossing Points of Palanca in Moldova and Albite in Romania, where the Moldovan and Romanian Border Police will carry out crossing formalities.

The final stop will be in the Romanian town of Husi, where the Romanian Department for Emergency Situations has organized a transit facility. From there the refugees will be transferred to other locations in Romania, according to their respective needs.

“This is a commendable initiative and an excellent demonstration of solidarity

with the people and Government of the Republic of Moldova and also reflects the excellent collaboration with the Romanian authorities to address pressing challenges”, said Roland Schilling, UNHCR Representative for Central Europe.

“The initiative of the two countries is very much in line with the global commitments outlined in the Global Compact on Refugees, for equitable responsibility sharing, which UNHCR has always been advocating for” he added.

IOM and UNHCR are also in discussion with the authorities of the Republic of Moldova about the opening of new crossing points between Ukraine and Moldova and are sourcing mobile document readers to ensure people are registered upon arrival in Moldova, prior to onward movement, and to ensure that their needs are met.

For further information please contact

In Chisinau:

Joe Lowry, IOM regional spokesperson on +373 6869 7118, [email protected]

Kisut Gebre Egziabher on +373 677 22468, [email protected]

In Bucharest:

Lucien Stirb, Communication Officer on +40 747 223 993, [email protected]

Gabriela Leu, Communications Associate on +40 722 212 097, [email protected]

In Brussels:

Ryan Schroeder, Regional Media, and Communication officer on +32485597348, [email protected]

In Geneva:

Safa Msehli, [email protected] +41794035526

Louise Donovan, [email protected] +41767680010
World Refugee Day marked with music and art exhibition in Chisinau

World Refugee Day marked with music and art exhibition in Chisinau

World Refugee Day was marked on Tuesday in Chisinau with an art exhibition and a concert given by several artists from Moldova and Ukraine. Among the performers were Pasha Parfeni and Adrian Ursu from Moldova and  saxophonist Igor Znatokov and singer Olga Gornyh from Ukraine. Olesya Shevchenko, the wife of His Excellency the Ambassador of Ukraine to Moldova, gave an enthralling performance in Romanian,  sending a message of gratitude to the Moldovans for hosting  Ukrainians in their time of need.

The event was organised by the UN Refugee Agency (UNHCR) at the National Museum of History and brought together Ministers, Ambassadors, heads of UN and international agencies  as well as Ukrainians fleeing the war who have found safety in Moldova. Among them was Anastasia Ciorninkaia, who spoke about the suffering her compatriots have gone through and thanked Moldovans for their hospitality: „We were living in our homes, we were safe, drinking tea, making plans for the future, but one day at 5 am we heard an explosion, a terrible sound that changed our lives forever”, Anastasia said, adding, “Thousands of us left our homes and crossed the border into Moldova. You met us at border, fed us, sheltered us. I promise from this stage that I will pass on to the next generations how you helped us!”.

Francesca Bonelli, UNHCR representative in Moldova, also expressed her gratitude to the people and government of the Republic of Moldova, donors, humanitarian partners and all others who helped respond to the refugee crisis. “In my few months in the Republic of Moldova, I have witnessed the great hospitality Moldovans have accorded to refugees. And I discovered that this is rooted in the CASA MARE tradition which reserves the best room in the house for guests,” Ms. Bonelli appealed for increased international support for refugees and the local population.

The event was also attended by Marcel Spatari Minister of Labour and Social Protection and Jana Costachi, State Secretary of the Ministry of Internal Affairs. The two senior officials commended the efforts of all those involved in responding to the refugee crisis. „The greatest credit goes not to the Ministry, not to the Government, but to the community and volunteers. Today, more than 95% of refugees are hosted by Moldovan families or have found housing on their own. We can have the best ministers, the best development partners, the best action plans, but we won’t achieve anything if we don’t have the most important thing of all – Peace!” Mr. Spatari said.

The head of the Joint Refugee Crisis Management Cell, Colonel Adrian Efros, said that since February more than half a million Ukrainian refugees have transited through Moldova and more than 80 thousand were still in the country, half of them children.

According to Colonel Efros, more than 100 Ukrainian babies were born in the Republic of Moldova since February and more than 6,000 children have been enrolled in schools.

World Refugee Day was first celebrated on 20 June 2001 and was created by the United Nations to honour refugees around the world. Each year, the event celebrates the strength and courage of people who have been forced to leave their homeland to stay alive because of conflicts or persecution. While it is important to protect and improve the lives of refugees every day, World Refugee Day helps focus global attention on the plight of these people and creates opportunities to support them. Currently, more than 85 thousand refugees are in the Republic of Moldova, including more than 80,000 Ukrainians and more than 3,700 people from other nationalities.

For further information, please contact:

Kisut Gebreegziabher

Communicatios Officer & Spokesperson

UNHCR Moldova
Mobile: +37367722468

WhatsApp: +254712856340

UNHCR Goodwill Ambassador MIYAVI calls for increased support as he concluded visit to Moldova

UNHCR Goodwill Ambassador MIYAVI calls for increased support as he concluded visit to Moldova

Chisinau, Republic of Moldova: -The UN Refugee Agency’s Goodwill Ambassador and Japanese artist MIYAVI concluded his three-day visit to the Republic of Moldova with a call for increased international support to Ukrainian refugees and Moldovan families who have welcomed them with open arms.

The renowned musician, actor and philanthropist visited three centres accommodating refugees and listened to their stories. He toured facilities providing key services to refugees, including UNHCR’s cash enrolment centre   where refugees have been issued with pre-paid cards of $US120 per person per month.

“I’m saddened, impressed and mesmerized by the stories of challenge, resilience and hope that the refugees have shared with me”, MIYAVI said, adding “My mission as the UNHCR Goodwill Ambassador is to share these stories with the rest of the world and appeal for increased support for Moldova, a small country with a big heart, so that it can continue to support the refugees.”

Mr.Sergiu Odainic, General State Secretary of the Ministry of Foreign Affairs and European Integration, briefed him about the support that Moldova has been extending to refugees and the gaps that need to be filled.  MIYAVI said that he was captivated by the overwhelming solidarity Moldovans have shown to refugees which he described as “a great example.” He reiterated his resolve to advocate on behalf of Moldova and the refugees under its care.

The star guitarist later met with UNHCR’s national and international partners, including a local NGO – Moldova for Peace which mobilized thousands of volunteers and mounted a spontaneous response at the onset of the refugee crisis. With UNHCR’s support, the NGO is setting up a community center providing safe space and services to vulnerable refugee women.

The highlight of his visit was a music session with children from Moldova as well as from Ukraine, Syria, Turkey and Iran who played violin, guitar and piano, sang and danced with him, brining much needed smiles to their faces.

Francesca Bonelli, the UNHCR Representative in the Republic of Moldova, thanked MIYAVI for visiting Moldova to see the situation for himself and to advocate on behalf of refugees and Moldovans. “I am incredibly impressed by MIYAVI’s capacity to using the power of music to advocate for refugees and help mobilize more support for Moldova”.

By allowing over 500,000 refugees to enter the country, Moldova has received one of the highest number of refugees per 10,000 inhabitants in the region. More than 86,000 of them are still in the country, mostly accommodated by Moldovan families.

UNHCR, the government of Moldova and 40 organizations have recently launched an inter-agency response plan appealing for USD $414.2 million to help refugees and vulnerable Moldovan host families until the end of the year. To date, only 27% of the financial requirements have been met.

For further information, please contact:

Kisut Gebreegziabher

Communicatios Officer & Spokesperson

UNHCR Moldova
Mobile: +37367722468

WhatsApp: +254712856340

UNHCR, the Government of Moldova and partners launch a joint plan to support refugees from Ukraine and their hosts

UNHCR, the Government of Moldova and partners launch a joint plan to support refugees from Ukraine and their hosts

Moldova-Chisinau,-In response to the Ukrainian refugee crisis, the Government of the Republic of Moldova, UNHCR, the UN Refugee Agency, the UN family in Moldova and partners today launched the Inter Agency Regional Refugee Response Plan (RRP) for Moldova, appealing for sustained financial support to help refugees and Moldovan families generously hosting them.

A key objective of the response plan is to provide a coordinated support to government-led efforts to address the protection and lifesaving needs of refugees and third country nationals (TCNs) who fled the war in Ukraine. This will include the facilitation of appropriate solutions and support to vulnerable host communities.

UNHCR and partners are seeking USD $414.2 million to support a projected 1 million refugees that could potentially arrive in the Republic of Moldova until the end of the year. Since 24 February, more than 475,000 refugees have entered Moldova and over 90,000 them, including TCNs, are currently in the country requiring mid to long-term support and solutions.

The RRP focuses on key sectors, including protection, basic needs, health and nutrition, education, livelihoods and inclusion, logistics, supply, and telecoms. Transitional cash assistance, which has already been provided to more than 54,000 refugees and 10,500 host families, is a key priority in providing dignified assistance to both communities.

“The government remains steadfast in its commitment to keep its borders open for all those fleeing the war in Ukraine and to facilitate border crossing and reception”, said Colonel Adrian Efros, head of the Government’s Single Crisis Management Centre. “But our capacity is overstretched, and we count on the international community to increase its support so that we can be more capacitated to continue to help refugees and vulnerable host communities”.

The plan is launched in the context of the continued fighting, massive destruction of civil infrastructure and displacement inside Ukraine. One third of the country’s population has been displaced, including 8 million people within the country and some 6.6 million refugee crossings to neighboring countries.

Francesca Bonelli, UNHCR Representative in the Republic of Moldova, thanked the people and the government of Moldova for their continued support and outstanding hospitality to refugees. “A significant part of the inter-agency response will be geared to support the Government’s response capacity as well as Moldovan communities and people that have given tremendous support in terms of hosting, providing emergency support and food to arriving refugees”, she said, adding that the vulnerability of refugees is increasing and that nearly all of them need humanitarian assistance.

The promotion of resilience, livelihoods and socioeconomic inclusion of refugees is a key aspect of the plan including through the upgrade of local services, provision of socioeconomic integration support, job placement services, information, vocational training, validation, and certification of skills, as well as in-kind micro-grants for self-employment and small businesses.

Under the leadership of the government, the RRP brings together the efforts of 40 organizations including UN agencies, national and international NGOs, faith-based institutions, and civil society. To date, 27% of the RRP is funded, but more support is needed.

For additional information, please contact:

Kisut Gebreegziabher

Communicatios Officer & Spokesperson

UNHCR Moldova
Mobile: +37367722468

WhatsApp: +254712856340

Data portal – Moldova inter-agency response

https://data2.unhcr.org/en/country/mda

UNHCR Help Page: https://bit.ly/3tSmk3G

TwitterFacebook