Noul cabinet ginecologic pentru femeile refugiate din R. Moldova este binevenit și necesar
”Avem nevoie de un asemenea cabinet. Este frumos și curat. Este binevenit și necesar”, ne spune Dima, o femeie în vârstă de 41 de ani, ajunsă în R.Moldova, după ce a fugit din calea războiului sirian. Pe Dima am întâlnit-o la festivitatea de deschidere. ”Sunt femei însărcinate sau care își doresc copii și cu siguranță vor ajunge aici. În fiecare sector al capitalei sunt medici de familie, dar când vine vorba de vizitele la medicii ginecologi, suntem trimise la clinicile din oraș. Aici e mult mai bine, avem medicul nostru. Am prieteni sirieni care își doresc să conceapă copii și se confruntă cu unele probleme. Acum, le va fi mai simplu”, spune refugiata Dima. Profitând de prezența medicilor, dar și a celor care au făcut posibilă deschiderea cabinetului, refugiata a venit cu mai multe întrebări mai exact cum va funcționa cabinetul, dacă va exista o programare prealabilă la doctor, cum pot ajunge femeile cu copii la clinică, ținând cont că se află pe teritoriul Departamentului Poliției de Frontieră și accesul nu este permis fiecărui cetățean. Cei de la Poliția de Frontieră au avut grijă să-i dea răspuns refugiatei la orice întrebare. Dima vrea să știe mai multe detalii despre cum va activa pe viitor noul cabinet, pentru a le va transmite și celorlalte femei refugiate, aflate la Chișinău. Șeful Biroului Național al Agenției ONU pentru Refugiați, Traian Țurcanu a ținut să precizeze că instituția pe care o conduce este dispusă să ofere mai mult pentru rezultate mai bune, ceea ce și se întâmplă.”Ne bucurăm că în instituția de frontieră am găsit un partener de încredere, cu care să mergem înainte și să dam o mână de ajutor tuturor persoanelor care au nevoie de astfel de servicii”. ”În Republica Moldova sunt în jur de 170 de femei refugiate, ceea ce constituie în jur de 35 la sută din numărul total al refugiaților. Cu siguranță, acestea au nevoie de asistență medicală specializată. Să dăm o mână de ajutor domnișoarelor, doamnelor, mamelor, pentru ca să fie sănătoase, să poată să dea naștere unor copii sănătoși, să poată să trăiască în aceleași condiții ca și cetățenii R.Moldova”, a afirmat Țurcanu. La ceremonia de deschidere a fost prezent și șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari. ”Ne dorim să consolidăm capacitățile polițiștilor de frontieră, prin îmbunătățirea calităţii asistenței medicale oferite și modernizarea echipamentelor medicale din dotare. Apreciez suportul substanțial adus Departamentului de către UNHCR pe diferite dimensiuni de activitate comună și sper la o conlucrare frumoasă în continuare”, a subliniat Lecari.
În cabinetul ginecologic se vor realiza consultații medicale de specialitate pentru depistarea și diagnosticarea precoce a cancerului mamar și de col uterin (stadiu incipient), diagnosticarea bolilor cu transmitere sexuală, prevenirea și identificarea sterilității feminine, supravegherea evoluției sarcinii și prevenirea complicațiilor ei, precum și examenul medical profilactic anual. Consultațiile oferite vor fi gratuite.
Pagină 1 din 6
-
UNHCR își exprimă recunoștința față de Guvernul Norvegiei pentru susținerea refugiaților ucraineni în Republica Moldova
26 iul. 2024UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, salută o contribuție de 30 de milioane NOK (2,7 milioane USD) din partea Norvegiei pentru a sprijini refugiații din Ucraina în Republica Moldova. Aceasta este a doua contribuție importantă a Norvegiei pentru UNHCR în Republica Moldova în doar doi ani. Această finanțare pentru susținerea operațiunilor […]
-
UNHCR Moldova a semnat un Memorandum de colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
3 iul. 2024La 21 iunie 2024, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău (UPSC), reprezentată de Rectorul Alexandra Barbăneagră, și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), reprezentat de Bertrand Blanc, au semnat un Memorandum de Colaborare. Prin semnarea acestui memorandum, UPSC și-a exprimat angajamentul de a promova și disemina […]
-
UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, este recunoscătoare Guvernului Danemarcei pentru contribuția sa la sprijinirea refugiaților din Ucraina în Moldova
26 iun. 2024Chișinău, 26 iunie 2024 – UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, salută călduros susținerea generoasă a Guvernului Danemarcei, care contribuie cu 10,000,000 DKK (1,453,065 USD) la misiunea UNHCR în Moldova. Fondurile sunt alocate la nivel de țară, permițând UNHCR să le utilizeze pentru a sprijini prioritățile întregii operațiuni. De exemplu, fondurile […]
-
MULȚUMIM, MOLDOVA: ZIUA MONDIALĂ A REFUGIAȚILOR 2024
20 iun. 2024Chișinău, Moldova – 20 iunie 2024 – Ziua Mondială a Refugiaților 2024 a fost marcată printr-un eveniment de celebrare a solidarității și sprijinului Republicii Moldova față de refugiați. În timp ce numărul persoanelor strămutate forțat a atins niveluri fără precedent din cauza conflictelor globale, a instabilității politice și a provocărilor […]
-
UNHCR lansează un semnal de alarmă cu privire la apatia și lipsa de acțiune, pe fondul creșterii numărului de strămutări forțate
13 iun. 2024Numărul total al strămutărilor forțate a ajuns la 120 de milioane de persoane în mai 2024; conflictele din Sudan, Gaza și Myanmar generează noi strămutări și necesită găsirea de urgență a unor soluții. GENEVA – Strămutările forțate au atins noi niveluri istorice la nivel mondial anul trecut, potrivit Raportului emblematic […]
-
Apel de participare: Concurs pentru reflectarea subiectelor legate de situația refugiaților în Republica Moldova
24 mai 2024Răspunsul Republicii Moldova la situația refugiaților a fost o poveste definitorie, una de solidaritate și putere. Ați abordat în activitatea dumneavoastră subiectul răspunsului la situația refugiaților în Republica Moldova? Ce diferență a făcut activitatea dumneavoastră de reporter? Trimiteți cea mai bună lucrare a dumneavoastră pentru a participa la Concursul pentru […]
-
USMF „Nicolae Testemițanu” și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați în Republica Moldova vor colabora în domeniul integrării academice, sociale și profesionale a refugiaților
8 mai 2024Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a semnat un Memorandum de înțelegere cu Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova în domeniul predării, cercetării și sensibilizării societății. Documentul a fost semnat pe data de 3 mai 2024 de către rectorul Universității Emil Ceban […]
-
Muzică, discuții și artă: în Republica Moldova are loc „Amare Amala: Săptămâna Culturii Romilor”
12 apr. 2024În Republica Moldova vor avea loc spectacole de teatru, discuții și prezentări culturale vibrante în cadrul „Amare Amala: Săptămâna culturii romilor”, organizată în perioada 8-13 aprilie, săptămână care se va încheia cu un concert de muzică romă sâmbătă. Această serie de evenimente este dedicată Zilei Internaționale a Romilor, marcată anual […]
-
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și UNHCR consolidează cooperarea pentru sprijinirea refugiaților și a comunităților gazdă afectate de conflictul din Ucraina
10 apr. 2024Chișinău, 10 aprilie 2024. Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, s-a întâlnit cu reprezentanta UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca Bonelli, pentru a semna un Memorandum de Înțelegere în vederea continuării colaborării dintre cele două instituții. În cadrul întâlnirii, oficialii au discutat despre situația actuală a refugiaților […]
-
O serie de filme despre experiența strămutării forțate și viața refugiaților a fost prezentată în cadrul primului Festival de scurtmetraje din Republica Moldova
9 apr. 2024Aproape 40 de creatori de filme din Republica Moldova au participat la primul Festival dedicat scurtmetrajelor în țara noastră. Patru dintre creații, selectate de juriul festivalului, au fost premiate cu camere video profesionale marca Sony. Lansat în octombrie 2023 de către UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, Asociația Companiilor de Creație […]