'
;

CU CE NE OCUPĂM

UNHCR doreşte să se asigure că în toate programele sale de asistenţă şi protecţie, persoanele dezrădăcinate se află în centrul procesului decizional cu privire la propria lor protecţie şi bunăstare.

Sprijin şi protecţie pentru cei dezrădăcinaţi şi apatrizi

În Europa Centrală, UNHCR lucrează pentru a se asigura că solicitanţii de azil au acces la teritoriu, la proceduri de azil echitabile şi eficiente şi pentru condiţii decente de recepţie. UNHCR promovează, de asemenea, integrarea eficientă a refugiaţilor recunoscuţi în societăţile gazdă sau relocarea lor atunci când nu este posibil pentru ei să rămână în ţara care le-a acordat statut de refugiat. În conformitate cu mandatul său, agenţia ONU pentru Refugiaţi joacă, de asemenea, un rol activ în evaluarea problematicii apatridiei în regiune şi protecţia persoanelor apatride. Se face lobby pentru dezvoltarea şi consolidarea unui cadru legislativ naţional adecvat, care abordează şi reduce problema apatridiei.

UNHCR doreşte să se asigure că în toate programele sale de asistenţă şi protecţie, persoanele dezrădăcinate se află în centrul procesului decizional cu privire la propria lor protecţie şi bunăstare. Ca atare, UNHCR aplică strategia Asistenţei refugiaţilor din perspectiva diversităţii de vârstă şi de gen, vizitând în fiecare an centrele de detenţie şi de primire, precum şi refugiaţii în locuinţele lor private pentru a învăţa despre grijile şi nevoile lor de la ei înşişi. UNHCR acordă o atenţie deosebită nevoilor speciale ale grupurilor vulnerabile de persoane strămutate, precum copiii, femeile, bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi.