Dumitru a venit din Bender, regiunea transnistreană a Moldovei, pentru a participa la Big Hearts Marathon la Chișinău.
În vârstă de 29 de ani, Dumitru se deplasează în scaun cu rotile, iar cursa din acest an este a doua la care participă.
Împreună cu un prieten, Dumitru a mers la Chișinău cu câteva zile înainte de eveniment, pentru a testa scaunele cu rotile de cursă la AO Societatea Invalizilor din Moldova, care a pus la dispoziție gratuit echipamentul special.
Dumitru a fost foarte entuziasmat de maraton. „Am concurat pentru a doua oară. Am venit de la Bender doar pentru această cursă”, a spus el. Pentru prietenul său, care se numește tot Dumitru, a fost prima participare.
„Dima mi-a povestit despre experiența lui, așa că am vrut să încerc și eu”, spune el.
Big Hearts Marathon, care a avut loc pe 24 septembrie, este organizat anual în capitala Republicii Moldova din 2015 și a devenit rapid un eveniment emblematic pentru oraș și nu numai.
Într-un spirit de incluziune, maratonul reunește alergători profesioniști, copii, refugiați, persoane cu dizabilități, diplomați, politicieni lucrători umanitari, precum și oameni obișnuiți pasionați de sport și de timpul petrecut în comunitatea lor.
În acest an, la maraton au participat alergători din 52 de țări diferite, inclusiv refugiați din Ucraina.
Printre participanți s-au numărat, de asemenea, angajați ai diferitelor organizații locale și internaționale prezente în Moldova, inclusiv UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, precum și Centrul de Caritate pentru Refugiați și Intersos, care, în spiritul solidarității și al incluziunii în campania globală Hope Away from Home a UNHCR, și-au dedicat alergarea unei persoane care îi inspiră.
Sportul poate fi un catalizator pentru schimbări pozitive, incluziune și responsabilizare, aducând împreună comunitățile de refugiați și cele locale, consolidând relațiile sociale și oferind oportunități pentru persoanele cu dizabilități și alte comunități vulnerabile de a participa la activități semnificative și primitoare.
Ca parte a strategiei sale sportive pentru 2022-2026, UNHCR continuă să depună eforturi pentru a utiliza capacitatea unică a programelor și parteneriatelor sportive, în Moldova și în întreaga lume, pentru a îmbunătăți viața persoanelor strămutate și apatride, precum și a comunităților în care trăiesc.
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter