După ce își părăsesc țara, refugiaților le ia un timp până își pot clădi o nouă viață. La început, nu pot decât să-și adune fărâmele vieților distruse.
Yema Torkani, 18 ani, se descurcă bine în Moldova lucrând ca frizer, după ce împreună cu familia lui au trecut prin coșmarul războiului din Afganistan.
Familia Torkani este originară din Herat, un oraș antic și cultural aproape de granița afgană cu Iran. În 2015, cel mai mare fiu al lor, Yamen, a fost răpit și ucis. În vârstă de șaisprezece ani la momentul respectiv, acesta ar fi avut astăzi 22 de ani.
După ce a fost ucis, familia lui a fugit prima dată în Federația Rusă înainte de a ajunge în Moldova. De ce Rusia? De ce Moldova?
„Nu sunt foarte sigur. Aveam doar 12 ani când s-a întâmplat,” spune Yema. Însă părinții lui își amintesc momentul în care forțele sovietice se aflau în Afganistan și probabil faptul că tatăl lui Wahid vorbea rusă a avut o oarecare legătură.
La început, familia a locuit într-un centru de refugiați, însă acum au un apartament în Chișinău, amenajat cu câteva lucruri pe care au reușit să le aducă din Afganistan, deși cel mai mare obiect pe care l-au putut aduce a fost un covor.
Tânărul Yema a mers la liceu și a absolvit clasa a noua. După șase ani în Moldova, acesta vorbește fluent româna și rusa, precum și limba sa nativă Dari.
Profesorii au observat că Yema era destul de matur pentru vârsta lui, probabil din cauza experienței sale de viață dificile. Acesta ar fi putut să continue studiile la facultate, însă el a ales să muncească pentru a-și susține financiar familia.
În Afganistan, tatăl lui, Wahid, era medic, iar mama lui, Mahboobe era profesoară de limba engleză. Acum, Wahid lucrează într-un restaurant, iar Mahboobe într-un birou. Fratele mai mare al lui Yema, Ramiz, 19 ani, lucrează și el în restaurant, în timp ce frații săi mai mici, Benyamin, 9 ani și Melid, 7 ani, merg la școală. Nu sunt fete în familie.
Partenerul UNHCR, Centrul de Caritate pentru Refugiați (CCR) l-a ajutat pe Yema să se înscrie la un curs de instruire vocațională pentru a deveni stilist și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă i-a acordat o bursă pentru a studia timp de șase luni. Apoi a venit pandemia Covid și saloanele au fost închise temporar. Acum, Yema lucrează cu normă întreagă și primește un salariu obișnuit, la salonul Gold Master, o frizerie pentru bărbați deținută de un antreprenor libanez.
„Șeful a fost drăguț cu mine,” spune Yema. „Am cinci colegi la frizerie. Acum știu să fac toate procedurile, tuns și ras. Cea mai la modă freză este cu părul ras pe lateral și rămâne doar un moț în vârf. Majoritatea clienților sunt moldoveni. Îmi place slujba asta și îi fac pe oameni să se simtă bine.”
„Yema este un angajat dedicat, învață repede și suntem foarte norocoși să-l avem în echipă,” spune proprietarul salonului, Hasani Abou nar.
Yema are și o viață socială, are prieteni moldoveni pe care i-a cunoscut la școală.
Probabil, cândva Yema visa la un viitor cu totul diferit. „Poate mi-ar fi plăcut să fac ceva legat de medicină,” spune acesta. „Poate că în viitor o să mai învăț să fac masaj sau fizioterapie sau ceva de genul. Însă acum, cel mai important este să obțin un venit pentru a-mi ajuta familia.”
Yema își amintește de Herat – frumusețea vechiului oraș, munții, străzile întortocheate, bazarurile. El și familia lui își fac griji pentru rudele lor – bunici, mătuși și veri – care au rămas în urmă.
„Vorbim cu ei, uneori”, spune acesta, „când există conexiune la internet.”
„Moldova este în regulă, dar Afganistan e acasă,” spune Yema. El știe că situația din țara lui natală se poate înrăutăți înainte de a se îmbunătăți și ar putea dura ani de zile până când va exista o stabilitate care i-ar permite să se întoarcă, fie doar și ca vizitator.
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter
