Convenția din 1951 (privind statutul refugiaților), fundația protecției internaționale pentru persoanele forțate să-și părăsească locuințele a salvat nenumărate vieți.
Ressettlement of refugees through IRO Bremerhaven, Germany: UNHCR’s predecessor, the International Refugee Organisation (IRO) helped one million people to resettle overseas. Seen here are displaced persons from camps in Germany, Austria and Italy boarding an IRO-chartered ship on their way to start a new life in the United States of America. UNHCR / 157 / 1951 © UNHCR
De Filippo Grandi
Convenția din 1951 (privind statutul refugiaților), fundația protecției internaționale pentru persoanele forțate să-și părăsească locuințele a salvat nenumărate vieți. Astăzi, la cea de a 70-a aniversare a acesteia, criticii susțin că aceasta este produsul perimat al unei alte epoci. Dar dacă aceasta nu este apărată și respectată, milioane de oameni vor plăti prețul.
În ultimele șapte decenii, nu prea mai există vreun colț de lume care să nu se fi confruntat cu provocările strămutării forțate. La finalul anului trecut, numărul persoanelor dezrădăcinate din casele lor, inclusiv refugiații și cei strămutați intern, a ajuns la 82,4 milioane – un număr care a devenit mai mult decât dublu în ultimul deceniu.
Cauzele și dinamica strămutării umane sunt într-o continuă schimbare, însă Convenția privind statutul refugiaților a fost într-o continuă evoluție pentru a reflecta aceste schimbări. Întruchiparea modernă a principiului de azil a fost suplimentată de numeroase alte instrumente legale de referință în ultimii 70 de ani – consolidarea drepturilor pentru femei, copii, persoane cu dizabilități, comunitatea LGBTIQ+ și mulți alții.
Unele guverne, satisfăcând gustul public sau fiind încurajate de un populism îngust și adesea dezinformat, au încercat în ultimele luni să respingă principiile de bază ale Convenției. Însă problema nu o reprezintă idealurile sau limbajul acesteia. Problema rezidă în asigurarea faptului că toate statele respectă Convenția în practică.
Atunci când 200.000 de cetățeni maghiari au fugit în 1956, aproape toți dintre aceștia au fost primiți de alte țări, în decursul câtorva luni de zile. Când am început să lucrez în domeniul umanitar, în Tailanda, la începutul anilor 1980, sute de mii de refugiați din Indochina erau strămutați pe glob.
În prezent, un astfel de răspuns este foarte rar. În timp ce refugiații și imigranții continuă să efectueze călătorii periculoase și uneori fatale prin deșert, pe mări și prin munți temându-se pentru viața lor, comunitatea internațională eșuează în mod evident în a-și uni forțele în căutarea unor soluții durabile pentru acești oameni disperați.
Chiar mai rău, observăm acum mișcări de refuz de a oferi azil refugiaților și chiar de a externaliza responsabilitatea privind protecția acestora „depozitându-i” în alte locuri. Prin urmare, dacă statele cele mai bogate, binecuvântate cu cele mai bune resurse, răspund prin construirea de ziduri, închiderea granițelor și blocarea oamenilor care călătoresc pe mare, de ce nu le-ar urma modelul și alte țări? Aproape 90% dintre refugiații lumii sunt găzduiți de țări aflate în curs de dezvoltare sau țări mai puțin dezvoltate. Ce ar trebuie să înțeleagă aceste state în legătură cu disprețul privind idealul de protecție?
Există multe moduri de a reduce numărul persoanelor strămutate forțat. Acțiuni determinate pentru a sfârși conflictul, apărarea și respectarea drepturilor omului, răspuns împotriva degradării mediului… toate acestea ar fi eficiente, deoarece ar adresa cauzele principale ale strămutării oamenilor.
Cu toate acestea, încă nu există suficientă dorință politică pentru astfel de soluții. Conflictele de durată ard mocnit în timp ce se aprind altele noi. Schimbările climatice și dezastrele naturale sunt factori de intensificare a crizelor de strămutare, în timp ce țările încă se luptă pentru a se pune de acord cu privire la o acțiune comună pentru a limita temperaturile în creștere. Doar în această vară, America de Nord a fost devastată de caniculă și incendii de vegetație, în timp ce Europa Centrală și China au fost lovite de inundații serioase. Consecințele acestor evenimente extreme ce afectează tot mai multe părți ale planetei vor avea în mod inevitabil un impact asupra strămutării oamenilor.
Cei dintre noi suficient de norocoși să trăiască în prosperitate și stabilitate relativă nu pot considera aceste daruri ca fiind garantate – șocul pandemiei COVID-19 a subliniat acest aspect destul de clar. Iar cei care consideră Convenția privind statutul refugiaților ca fiind ori irelevantă ori un deranj, ar putea într-o zi să constate că sunt bucuroși de protecția pe care aceasta o oferă.
Există motive de a fi optimiști. În prezent, 149 de state sunt părți la Convenție, aceasta fiind unul dintre cele mai susținute tratate internaționale din lume. La fel ca multe alte instrumente ale legii internaționale, aceasta reflectă valorile comune de altruism, compasiune și solidaritate. Oricând vizitez refugiați și comunitățile care îi găzduiesc, întâlnesc oameni dedicați care pun aceste valori în practică cu o generozitate extraordinară.
Poate părea straniu să fii pasionat de un tratat al ONU. Însă Convenția din 1951 privind statutul refugiaților ne amintește de dorința și hotărârea noastră de a construi o lume mai bună. Aniversarea acesteia de 70 de ani este o ocazie pentru a revitaliza angajamentul față de acest ideal. Haideți să reînnoim acel jurământ, nu să-l încălcăm.
Filippo Grandi este Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați.
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter
